Preşedintele rus, Vladimir Putin, a promulgat joi o lege care pedepseşte actele de sabotaj cu sentinţe care pot merge până la închisoarea pe viaţă.
Închisoare pe viață în Rusia pentru sabotaj
Un individ poate primi această pedeapsă nu numai pentru executarea unui act de sabotaj – ca poate fi, de pildă, un complot pentru o lovitură de stat sau alte „acte subversive” – ci şi pentru finanţarea, planificarea şi recrutarea persoanelor care să comită astfel de acţiuni.
După izbucnirea războiului din Ucraina, au avut loc o serie de atacuri asupra birourilor de recrutare districtuale şi a altor infrastructuri din Rusia, relatează DPA.
După ordinul lui Putin de mobilizare masivă, valul de atacuri s-a intensificat. În total, peste 75 de clădiri publice au fost vizate până în noiembrie.
Activiştii pentru drepturi civile susţin că formularea vagă şi diferitele interpretări ale legii oferă autorităţilor un cadru larg pentru persecutarea celor care se opun politicilor Kremlinului.
În ultimele luni, multe persoane care au criticat războiul au fost condamnate la sentinţe lungi de închisoare pentru „discreditarea armatei ruse”.
Moscova consideră necesară mărirea efectivelor armatei
Săptămâna trecută, ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a declarat că este „necesară” mărirea efectivelor armatei Rusiei la 1,5 milioane de militari şi creşterea vârstei limită pentru efectuarea serviciului militar, în contextul ofensivei ruse în Ucraina.
„Pentru a garanta îndeplinirea sarcinilor pentru asigurarea securităţii militare a Rusiei, este necesar să se crească efectivul forţelor armate la 1,5 milioane de militari, dintre care 695.000 sub contract”, a declarat Şoigu la o reuniune în prezenţa preşedintelui Vladimir Putin, care a spus că este „de acord” cu aceste afirmaţii.
Un decret prezidenţial care datează din luna august prevede deja creşterea la 1,15 milioane a numărului militarilor combatanţi începând de la 1 ianuarie.
Potrivit Reuters, Serghei Şoigu a mai afirmat că va fi mărită vârsta de recrutare pentru a include cetăţenii ruşi de 21-30 de ani. În baza actualei legi pot fi convocaţi pentru efectuarea serviciului militar obligatoriu ruşii cu vârsta între 18 şi 27 de ani, deşi atât Şoigu, cât şi Putin au afirmat în mai multe rânduri că astfel de recruţi nu sunt trimişi să lupte în Ucraina.
De asemenea, Serghei Şoigu a spus că Rusia va accelera desfăşurarea de arme moderne pentru dotarea armatei.