Rusia s-a confruntat cu o insurecție armată în weekend, în contextul în care mercenarii Grupului Wagner au mărșăluit spre Moscova. Totul s-a terminat însă cu un acord brusc, care pare să dezamorseze criza la fel de repede cum a apărut.
Legea pentru reglementarea Grupului Wagner
Duma de Stat (Camera Deputaţilor) a Federaţiei Ruse lucrează la o lege care să reglementeze activitatea grupării paramilitare Wagner, care la iniţiativa liderului ei Evgheni Prigojin a pornit vineri noaptea un marş către Moscova pentru a schimba conducerea militară rusă, rebeliune în cele din urmă stinsă în urma unui acord mediat de preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, a declarat duminică şeful Comisiei de Apărare din Dumă, Andrei Kartapolov, citat de CNN.
Conform înţelegerii, din care au fost publicate puţine detalii, Prigojin va fi absolvit de răspunderea penală, dar urmează să plece în Belarus. Şi combatanţii Wagner participanţi la insurecţie au primit promisiunea amnistiei, iar unii vor putea încheia contracte cu armata rusă. Dar încă nu este clar ce va întâmpla mai departe cu această grupare, care înaintea războiului din Ucraina s-a remarcat de asemenea în Siria şi ţări africane.
„Soarta (companiei militare private) Wagner nu a fost stabilită, dar nu este necesar să o interzicem, întrucât este o unitate pregătită de luptă, întrebări existând doar faţă de leadershipul ei, nu faţă de luptători”, a explicat Andrei Kartapolov pentru cotidianul Vedomosti.
Ce acuzații a lansat șeful Wagner?
Prigojin a reproşat conducerii militare ruse incompetenţa ce a condus la eşecurile de pe front şi la uciderea unui mare număr de soldaţi ruşi în Ucraina şi a pornit vineri noaptea un „Marş al Dreptăţii” către Moscova. După ce a ocupat cartierul general al comandamentului de sud al armatei ruse la Rostov pe Don, care este centrul de coordonare al operaţiunilor armatei ruse în Ucraina, Prigojin a înaintat cu combatanţii săi către Moscova, a trecut prin regiunea Voronej şi a ajuns până în regiunea Lipeţk, la circa 400 de kilometri de Moscova.
Situația era tensionată, iar Moscova și-a sporit măsurile de securitate în întreaga capitală, declarând ziua de luni zi nelucrătoare. Fotografiile arătau forțe rusești în veste antiglonț, mânuind arme automate în apropierea unei autostrăzi din afara Moscovei.
Toate semnele indicau o iminentă confruntare armată în capitala rusă, în timp ce zvonurile și incertitudinea persistau.
În cele din urmă, după o mediere a preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko, Prigojin le-a ordonat combatanţilor Wagner să revină la bazele lor temporare din Ucraina, motivând că nu doreşte vărsare de sânge rusesc.