Vladimir Putin a dat ordinul. Rusia face o mișcare decisivă în plin conflict militar, iar România este direct vizată!
Este vorba despre conducta prin care este transportat țiței din Marea Caspică, prin care România importă petrol din Kazahstan.
Reuters scrie că un tribunal din Moscova a ordonat suspendarea activității pentru 30 de zile a consorțiului care operează conducta prin care este transportat țiței din Marea Caspică.
Menționăm faptul că este vorba despre conducta Caspian Pipeline Consortium (CPC), una dintre cele mari din lume. Prin această conducă, România importă pentrol din Kazahstan pentru rafinăria Petromidia de la Năvodari, iar ordinul venit de la Moscova ar putea genera mari probleme.
Rusia ordonă oprirea conductei Caspian Pipeline Consortium (CPC)
Rafinăria Petromidia de la Năvodari este cea mai mare din România și are o capacitate de rafinare de aproximativ 6 milioane de tone de țiței. Trebuie menționat faptul că Rompetrol este cel care deține a doua cea mai extinsă rețea de benzinării din România, după cea a Petrom, și mai controlează stații de carburanți și în Moldova, Bulgaria și Georgia.
Libertatea i-a contactat pe reprezentanții grupului Rompetrol pentru a comenta noul ordin, însă până la momentul actual nu a fost primită nicio reacție.
În ceea ce îi privește pe acționarii conductei Caspian Pipeline Consortium (CPC), vizată de ordinul venit de la Moscova, printre aceștia se numără Transneft, care este o companie rusă de stat ce gestionează transportul de țiței prin oleoducte (24%) dar și KazMunaiGaz, o compania petrolieră de stat a Kazahstanului, cea care deține și Rompetrol (19%).
Cine controlează CPC?
Acționar este și gigantul american Chevron (15%), dar și Grupul rus Lukoil (12,5%) alături de Mobil Caspian Pipeline Company, subsidiară a gigantului petrolier american Exxon (7,5%).
Totodată, Rosneft-Shell Caspian Ventures Limited, o companie mixtă între grupul rus de stat Rosneft și grupul Shell (7,5%), este un alt acționar.
Conducta pornește de la zăcământul Tengiz din Kazahstan și ajunge pe malul rusesc al Mării Negre, la Novorosiisk, iar de aici, țițeiul este încărcat în petroliere și exportat mai departe, inclusiv în România.
În ceea ce privește motivele care au făcut posibil un astfel de ordin din partea Moscovei, reprezentanții CPC au afirmat că suspendarea operațiunilor vizează probleme legate de managerierea scurgerilor de țiței, iar consorțiul a decis în final să respecte decizia instanței.
Pe de altă parte, contactată de Reuters, compania nu a vrut să comenteze mai mult acest subiect. Totuși, alte două surse care cunosc bine cazul au declarat pentru Reuters că livrările de petrol continuau și în cursul dimineții de miercuri.
Poziţia oficială transmisă de către KazMunaiGas International
„În contextul informațiilor apărute în spațiul public privind o posibilă suspendare a operațiunilor Consorțiului Caspian Pipeline – CPC pe teritoriul Federației Ruse, Grupul KMG International dorește să precizeze că orice suspendare a activităților CPC nu va afecta aprovizionarea cu țiței a rafinăriei Petromidia.
Ponderea țițeiului de tip CPC în rețetele de obținere a produselor petroliere in cadrul rafinăriei este una scazută, comparativ cu alte tipuri de țiței utilizate în mod curent. În prezent, cea mai mare unitate de profil din România – Petromidia Năvodari funcționează la capacitate optimă, în acord cu planurile de producție aprobate pentru acest an.
Prin KMG Trading – divizia de aprovizionare cu materii prime și de comercializare a produselor petroliere, Grupul are experiența și capacitatea necesare pentru identificarea și asigurarea aprovizionării cu țiței a rafinăriei Petromidia, în orice context.
De asemenea, adăugam că eventuale măsuri privind activitatea CPC nu vor influența piața produselor petroliere din România, Grupul va continua să își onoreze obligațiile contractuale și livrările de carburanți”, se arată într-un comunicat de presă al KMGI.