Vladimir Putin și-a dat seama că Occidentul a obosit deja

Institutul pentru Studiul Războiului (ISW), un grup de cercetare nonprofit american și un think tank de advocacy din SUA, spune că președintele Rusiei, Vladimir Putin, vede semne că țările occidentale sunt obosite de războiul din Ucraina. El consideră acest lucru ca o șansă de a-și continua atacurile și crede în continuare că poate câștiga războiul.

După Summitul BRICS de la Kazan, oficialul rus le-a spus jurnaliștilor că Rusia are de gând să-și intensifice eforturile în Ucraina, indiferent de oboseala inamicilor sau de schimbarea modului în care țările occidentale vorbesc despre conflict militar. El a spus că Occidentul pare să fie mai realist cu privire la situația din Ucraina și că a mai „îndulcit” mesajele despre necesitatea unei înfrângeri a Rusiei.

El a mai declarat că este mulțumit de schimbarea tonului occidental și că Rusia consideră asta o mișcare pozitivă. De asemenea, el a afirmat că Rusia vrea ca războiul să se încheie în termenii săi, adică în funcție de ce se întâmplă pe câmpul de luptă. Scopul său rămâne același: să obțină capitularea guvernului ucrainean, să slăbească Ucraina ca stat și să distrugă armata ucraineană.

Vladimir Putin speră că Occidentul va ceda

Conform sursei citate anterior, Vladimir Putin își bazează strategia pe ideea că țările occidentale vor înceta, la un moment dat, să mai sprijine Ucraina, permițând astfel Rusiei să câștige războiul. Totuși, analiștii militari spun că acest plan nu este sigur, pentru că e puțin probabil ca Occidentul să renunțe la sprijinul pentru Ucraina.

Experții americani observă, de asemenea, că oficialul rus continuă să exagereze „succesele” armatei sale în regiunea rusă Kursk.

Vladimir Putin, mesaj ferm pentru Occident

Subiectul războiului din Ucraina a fost discutat în toate întâlnirile bilaterale ale președintelui Rusiei, Vladimir Putin, în cadrul Summitului BRICS.

Din punctul lui de vedere, cei care speră că pot învinge armata rusă își fac „calcule iluzorii”, necunoscând istoria Rusiei și neținând cont de „unitatea ei construită timp de secole”.

„Ei nu îşi ascund obiectivul de a provoca o înfrângere strategică ţării noastre. Acestea sunt calcule iluzorii, pe care şi le pot face doar cei care nu cunosc istoria Rusiei şi nu ţin cont de unitatea ei construită timp de secole”, a declarat el în timpul unui discurs în cadrul Summitului BRICS.

BRICS 2024
SURSA FOTO: kremlin.ru
BRICS 2024 (2)
SURSA FOTO: kremlin.ru
BRICS 2024 (3) (Vladimir Putin)
SURSA FOTO: kremlin.ru