Preşedintele rus, Vladimir Putin, a însărcinat sâmbătă Serviciul Federal de Securitate (FSB) să consolideze măsurile de protecţie a podului din Crimeea, după ce o explozie a avariat parţial această infrastructură de pe strâmtoarea Kerci, a anunţat Kremlinul.

FSB se va ocupa de consolidarea protecției podului

Preşedintele a semnat un decret care conferă FSB ”autoritatea de a organiza şi coordona măsurile de protecţie a transportului prin strâmtoarea Kerci, a reţelei electrice a Federaţiei Ruse către peninsula Crimeea şi a principalului gazoduct dintre Krasnodar şi Crimeea”, se arată în document, conform EFE şi DPA.

Un camion a explodat sâmbătă dimineaţă pe podul din Crimeea provocând un incendiu la şapte rezervoare de combustibil dintr-un tren-cisternă şi avariind parţial infrastructura şi provocând moartea a cel puţin trei persoane. Traficul auto şi feroviar a fost deja restabilit parţial.

Podul este un proiect simbolic puternic care leagă Crimeea de Rusia continentală, construit cu costuri mari şi inaugurat în 2018 de preşedintele Vladimir Putin personal.

Este prima măsură a Kremlinului după explozie, care pare să fi fost provocată de un atac asupra acestei structuri construite de Moscova în urma anexării Crimeei.

Înainte de emiterea acestui decret de către Kremlin, liderul cecen Ramzan Kadârov a invitat unităţile sale să păzească podul în viitor.

Cine se ocupa până acum de securitatea podului?

Responsabilitatea pentru securitatea podului a fost împărţită până acum între trei părţi, potrivit deputatului rus Alexandr Hinştein. Ministerul Apărării a monitorizat spaţiul aerian, Garda Naţională Rosgvardia s-a ocupat de supravegherea maritimă, iar traficul rutier şi rutele feroviare erau controlate de Ministerul Transporturilor.

Explozia este cercetată de Comitetul de Investigaţii al Rusiei, care a deschis o anchetă şi cu privire la proprietarul camionului.

Camionul a fost inspectat vizual înainte de a urca pe pod, dar ofiţerul care a efectuat inspecţia nu a găsit nimic suspect, potrivit site-ului rus de ştiri Mash, care a publicat un videoclip în care susţine că vehiculul greu a fost cel care a provocat pagubele când a explodat. Cu toate acestea, monitorizarea nu a inclus raze X.

La intrarea pe pod a fost instalat un echipament special care ar trebui să detecteze explozibilii din vehicule, potrivit site-ului independent Meduza, cu sediul la Riga.

Vezi chiar aici filmări cu explozia surprinsă chiar pe pod și cu urmările acesteia.