Vladimir Putin face mișcarea momentului. Potrivit presei internaționale, președintele Rusiei a semnat decretul care interzice exportul la o serie de mărfuri şi materii prime. Care sunt țările vizate de această măsură? Europa se cutremură din temelii.
Preşedintele rus Vladimir Putin nu iartă sancțiunile pe care Europa le-a impus împotriva Rusiei în contextul războiului din Ucraina și răspunde cu o mișcare fără precedent!
Liderul de la Moscova a semnat marți decretul care interzice exportul anumitor mărfuri şi materii prime.
În ceea ce privește țările vizate de o astfel de măsură, lista urmează să fie stabilită în două zile. Mai exact, șeful statului rus a dat instrucțiuni să stabilească în două zile listele statelor în care va fi interzis importul anumitor produse și materii prime.
De menționat este faptul că în cazul în care Rusia va bloca exporturile de petrol și gaze, creșterea prețurilor va fi exponențială.
Ordinul dat de Vladimir Putin
În același timp, Vladimir Putin a mai ordonat să se asigure până la 31 decembrie o interdicție a exportului de produse și materii prime din Rusia, a căror listă va fi stabilită de guvern.
Pe de altă parte, decretul menționează faptul că restricțiile nu vor afecta mărfurile și materiile prime pe care rușii, străinii sau apatrizii le vor importa sau exporta din țară pentru uz personal.
Tot în cursul zilei de marți, mai devreme, Putin a semnat și o lege privind măsurile de sprijinire a cetățenilor și a întreprinderilor sub sancțiuni.
Amintim faptul că încă de weekendul trecut, liderul rus avertiza în legătură cu sancțiunile impuse. În cursul zilei de sâmbătă, Vladimir Putin declara public că sancțiunile masive care au fost impuse de Occident Rusiei „seamănă cu o declarație de război”, dar nu s-a ajuns însă până acolo.
Avertismentul Kremlinului
În același timp, Kremlinul a susținut că Vestul se comportă ca bandiții, dar Rusia este mult prea mare pentru a fi izolată.
„Lumea este mult prea mare ca America și Europa să izoleze o țară, și încă una atât de mare ca Rusia. În lumea asta sunt mult mai multe state”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Totodată, oficialul rus mai preciza că încă de atunci că Rusia va riposta. Pe de altă parte el nu a oferit niciun fel de detalii legate de răspunsul Moscovei la acel moment, limitându-se la a spune că măsurile vor fi în acord cu interesele Rusiei.
În același timp, el a mai adăugat că dacă SUA vor impune sancțiuni asupra exporturilor rusești de energie vor lovi întreaga piață energetică.