Răzbunarea lui Vladimir Putin după atacul asupra Podului Crimeei a fost cruntă!
Atac sângeros asupra unui bloc de locuințe din orașul Zaporojie
Liderul de la Kremlin nu a putut lăsa să treacă această umilință, astfel că trupele sale din Ucraina au efectuat un nou bombardament sângeros în orașul Zaporojie, nu departe de centrala nucleară ce poartă același nume.
O rachetă rusească a lovit acolo un bloc cu șase etaje, în timpul nopții, și, potrivit primelor date, date publicității chiar de către președintele Volodimir Zelenski, s-au înregistrat cel puțin 14 morți și peste 70 de răniți. 11 dintre cei răniți erau copii. „Cel care a dat ordinul şi cei care l-au executat ştiau ce ţintesc”, a acuzat liderul ucrainean.
„Vreau să mă adresez celor care cedează manipulărilor Rusiei cu privire la presupusele negocieri, la faptul că doar negocierile ar putea pune capăt acestui război brutal terorist al ruşilor. Vrea statul terorist pace? Evident că nu. Dovedeşte asta în fiecare zi şi în fiecare noapte.
Cel puţin 14 oameni au murit noaptea trecută ca urmare a atacurilor ruşilor la Zaporojie asupra clădirilor rezidenţiale. Peste 70 de oameni au fost răniţi, inclusiv 11 copii.
Sute de familii au rămas fără locuinţe. O rachetă a distrus un bloc întreg, de la etajul unu până la şase. A fost un atac deliberat. Cel care a dat ordinul şi cei care l-au executat ştiau ce ţintesc.
Doar în acestă săptămână la Zaporojie au murit cel puţin 43 de oameni în atacuri. Şi au existat şi atacuri asupra Harkivului, Donbasului şi altor oraşe ale Ucrainei… Au fost şi atacuri cu drone iraniene. Atacuri aeriene. Majoritatea vizând infrastructura civilă a Ucrainei şi civili.
Când cineva vrea să negocieze, nu procedează astfel. Iar când cineva este un terorist, exact aşa procedează”, a declarat Volodimir Zelenski, duminică seară.
Another video showing the aftermath of #Russia‘s terrorist attack on #Zaporizhzhia. pic.twitter.com/PIk8shXNw8
— NEXTA (@nexta_tv) October 10, 2022
Zelenski: Este un război al Rusiei împotriva tuturor acelor valori care fac oamenii umani şi viaţa paşnică
Ȋn continuare, președintele Ucrainei a precizat că, spre deosebire de situația Germaniei de la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, acum lumea întreagă este unită împotriva Rusiei.
„Terorismul la nivel de stat este una dintre cele mai odioase crime internaţionale, care ameninţă nu doar pe cineva în lume, ci întreaga comunitate internaţională.
Dacă teroarea rămâne nepedepsită, dacă teroristul reuşeşte să intimideze atât de mult încât cineva în lume este dispus pur şi simplu să ignore teroarea, atunci aceasta ar fi o pierdere – o pierdere a libertăţii, o pierdere a umanităţii şi o pierdere a democraţiei. Exact asta îşi doreşte Rusia. De aceea are nevoie de toată această teroare – de la atacuri cu rachete la crizele globale provocate de un stat terorist.
Deja acest lucru s-a întâmplat în istorie. Ultima dată când unui alt stat terorist i s-a permis să facă tot ce dorea pentru că puterile mondiale se temeau de teroarea sa a început Al Doilea Război Mondial.
Acum lumea este unită. Acum toată planeta înţelege de ce duce Rusia acest război. Este un război al Rusiei împotriva tuturor acelor valori care fac oamenii umani şi viaţa paşnică”, a mai spus Volodimir Zelenski.
„Avem nevoie de o condamnare clară a fiecărui pas al Rusiei de excaladare a situaţiei – de la atacurile teroriste până la tentativa criminală de anexare a teritoriului nostru. Rezoluţia relevantă va fi discutată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite în câteva zile. Vom vedea la vot cine şi cum tratează de fapt teroriştii”, a mai afirmat liderul de la Kiev.
Rușii încep să se folosească și ei de atacurile cu drone
Un alt atac a avut loc duminică în regiunea Sumî, asupra a două localități, potrivit unei informări transmise de Comandamentul de Operaţiuni Nord. Nu au fost înregistrate pierderi de personal sau echipamente militare, potrivit comunicatului.
Unul dintre atacuri a fost efectuat cu o dronă, iar o persoană civilă și-a pierdut viața.
„Între 12:10 şi 12:15 observatorii au înregistrat trei ”sosiri”, probabil trase de o mortieră de 120 mm, în zona aşezării Seredîna-Buda. De asemenea, între 14:35 şi 14:55 s-a aflat de alte cinci lovituri, probabil tot de la o mortieră de 120 mm, în zona din apropierea satului Bacivsk”, a transmis Comandamentul de Operaţiuni Nord.
Iar șeful adjunct al cancelariei președintelui Zelenski a transmis că militarii ruși au folosit o dronă pentru a ataca o a treia zonă în regiunea Sumî, respectiv satul Mironivka, acolo unde o persoană a murit în urma atacului.