În urma sancțiunilor impuse și la așa zisa campanie mediatică care vizează izolarea Rusiei pe plan internațional, Vladimir Putin a luat o decizie dură cu privire la mai multe personaje politice din Marea Britanie. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului rus de Externe, mai multe persoane au primit interdicție de a mai păși în țara condusă de Vladimir Putin.
Vladimir Putin a decis! Nu mai au voie în Rusia. Mișcarea momentului în plin război
Premierul Boris Johnson a intrat pe lista neagră a lui Vladimir Putin, alături de alți britanici importanți, informează Reuters, care adaugă că Rusia a anunțat, sâmbătă, că premierul britanic, Liz Truss (ministrul de Externe), Ben Wallace (ministrul Apărării) și alți zece membri ai guvernului și politicieni britanici au primit interdicție de a mai păși pe teritoriul țării.
Prin intermediul unui comunicat de presă, Ministerul rus de Externe precizează că această măsură a fost luată după ce Marea Britanie a făcut o campanie mediatică și politică de izolare a Rusiei la nivel internațional.
”Măsura a fost luată ca răspuns la campania mediatică şi politică care vizează izolarea Rusiei pe plan internaţional şi crearea de condiţii propice pentru înăbuşirea economiei”, se arată în comunicatul de presă al Ministerului rus de Externe.
Marea Britanie a decis să sprijine militar Ucraina
Săptămâna trecută, Marea Britanie a anunțat că va trimite vehicule blindate și sisteme de rachete anti-navă în Ucraina. Decizia vine la scurt timp după ce o altă țară europeană a decis să trimită armament în sprijinul Ucrainei.
Marea Britanie va trimite 120 de vehicule blindate și noi sisteme de rachete anti-navă pentru a sprijini Ucraina, în urma discuțiilor de sâmbătă dintre premierul Boris Johnson și președintele Volodimir Zelenski la Kiev.
„Datorită conducerii hotărâte a președintelui Zelenski și a eroismului și curajului poporului ucrainean, scopurile monstruoase ale lui Putin sunt zădărnicite”, a declarat Boris Johnson după întâlnirea cu Zelenski, potrivit unui comunicat al Guvernului, citat de BBC News.
Potrivit Guvernului britanic, premierul a călătorit sâmbătă în Ucraina pentru a se întâlni personal cu Zelenski „în semn de solidaritate cu poporul ucrainean”.
Cei doi au discutat despre sprijinul pe termen lung al Regatului Unit pentru Ucraina, iar premierul Boris Johnson a prezentat un nou pachet de ajutor financiar și militar.
Slovacia a oferit Ucrainei unicul său sistem de rachete antiaeriene S-300
Slovacia a donat Ucrainei un sistem de rachete antiaeriene S-300, pentru care va primi în schimb un alt sistem antiaerian din partea statelor aliate, a anunţat vineri premierul slovac Eduard Heger, relatează AFP şi EFE.
Sistemul S-300 a fost produs în fosta URSS de la sfârşitul anilor ’70 şi are de asemenea capabilităţi antirachetă. Ucraina are deja în dotare astfel de sisteme, dar a insistat în cererile sale de ajutor militar adresate statelor occidentale că are nevoie de mai multe.
Slovacia avea un singur sistem de acest tip, a cărui livrare efectuată în secret către Ucraina a durat două zile, potrivit presei slovace.