Vladimir Putin a dat ordinul. Liderul de la Moscova nu are în plan să oprească conflictul militar, ci din contră, vizează noi ținte. În urmă cu puțin timp, regiunea Nikolaev a fost bombardată masiv, anunță primarul orașului.
Vladimir Putin a dat ordinul. Rușii au făcut ravagii încă de la primele ore ale dimineții. De această dată, vizată a fost infrastructura portuară din regiunea Nikolaev (Mikolaiv), situată în sudul Ucrainei.
Anunțul a fost făcut de primarul orașului Nikolaev, Oleksandr Senkevici. Acesta a confirmat faptul că trupele ruse au lovit marți dimineață zona. El a catalogat atacul ca fiind ”o lovitură de proporții cu rachete”, din direcția Mării Negre, cu ajutorul forțelor aeriene.
„O lovitură de proporţii cu rachete a fost lansată asupra sudului Ucrainei din direcţia Mării Negre şi cu ajutorul aviaţiei”, a declarat el la televiziunea de stat. În ceea ce privește pagubele înregistrate din punct de vedere al infrastructurii, oficialul ucrainean nu a precizat încă nimic în acest sens.
Orașul Nikolaev, bombardat marți dimineață
Anterior, într-o postare pe contul de Telegram, edilul anunța că la Nikolaev au sunat sirenele şi s-au auzit explozii puternice. El le recomandat atunci cetățenilor să se adăpostează și să nu circule pentru a nu fi în pericol.
„Explozii puternice se aud la Nikolaev. Vă rog pe toţi să rămâneţi în adăposturi. Deşi ora până la care restricţiile de circulaţie sunt valabile a expirat, alerta în caz de atac aerian continuă!”, le-a transmis locuitorilor Oleksandr Senkevici.
Menționăm faptul că în ultima perioadă, Nikolaev, dar şi regiunea omonimă au fost supuse frecvent bombardamentelor de către invadatorii ruşi, care au folosit în special sisteme de rachete antiaeriene S-300 pentru aceste atacuri, arată Reuters, care citează presa ucraineană.
Nici regiunea Odesa nu a scăpat de Furia lui Vladimir Putin. Tot marți dimineață, aceasta a fost din nou bombardată de avioane cu rază lungă de acțiune, a anunțat şeful administraţiei militare regionale ucrainene Serhii Bratciuk, citat de agenţia de presă Ukrinform.
„Atac cu rachete folosind avioane strategice. Detalii mai târziu”, a anunţat Bratciuk pe contul său din Telegram.
Rusia bombardează din nou Odesa
Menționăm faptul că Rusia a mai lansat un atac intens în sudul Ucrainei din Marea Neagră, din nou, tot cu ajutorul aviației. Mai multe rachete au fost lansate pe cale aeriană, anunțau autoritățile.
În ceea ce privește situația din Odesa, aici, rachetele au lovit mai multe clădiri private și au provocat și incendii. Pompierii s-au mobilizat pentru stingerea incendiilor, însă despre victime nu s-a spus nimic până în momentul de față.
În același timp, rușii au mai lovit și o piaţă de automobile şi spaţii deschise din suburbia oraşului Nikolaev, însă autoritățile nu au anunțat nici aici numărul victimelor, sau pagubele înregistrate.