Vladimir Putin i-a transmis lui Alexander Lukașenko că va desfășura arme nucleare tactice în Belarus începând cu luna iulie. Liderul de la Kremlin a avut o întrevedere cu omologul său belarus, în cadrul vizitei pe care o desfășoară la Soci.
Conform Sky News, adevăratul plan al lui Putin s-a aflat dintr-un transcript al întâlnirii lor.
Mai exact, liderul de la Kremlin a declarat că Rusia va începe să desfășoare arme nucleare tactice în Belarus începând cu 7 sau 8 iulie.
„Deci totul este conform planului, totul este stabil”, a spus el, conform sursei citate
Rachete nucleare cu rază scurtă de acțiune în Belarus
Trebuie spus că cei doi lideri au ajuns anterior la un acord privind găzduirea de către Belarus a unor rachete nucleare cu rază scurtă de acțiune terestre, unde acestea vor rămâne sub comanda Rusiei. Mai exact, Vladimir Putin și Aleksandr Lukașenko au stabilit, în luna martie, ca Rusia să staționeze arme nucleare tactice în Belarus, fără încălcarea Tratatului de Neproliferare Nucleară (NPT).
O astfel de măsură nu ar încălca Tratatul de Neproliferare Nucleară (NPT), a explicat oficialul rus, amintind că Statele Unite ale Americii au desfăşurat arme nucleare pe teritoriul unor state europene.
Anunțul făcut de Vladimir Putin în urmă cu trei luni
„Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a ridicat de mult timp problema staţionării de arme nucleare tactice în Belarus. Am convenit cu Lukaşenko că vom amplasa arme nucleare tactice în Belarus fără încălcarea regimului de neproliferare. Rusia va finaliza până la 1 iulie construcţia unui siloz pentru arme nucleare tactice în Belarus. Rusia nu va transfera în fapt controlul acestor arme Minskului. Rusia are staţionate deja în Belarus zece avioane capabile să poarte arme nucleare tactice. Începând din 3 aprilie, vom începe să antrenăm echipaje. Şi la 1 iulie vom termina construcţia unui siloz special pentru armele nucleare tactice pe teritoriul Belarusului”, a declarat atunci președintele Rusiei.