Chiar dacă, la nivel declarativ, luptele de pe frontul din Ucraina sunt încetinite din cauza gerului, conflictul armat dintre Rusia și Ucraina e tot mai inflamat în realitate.
Vladimir Putin a dat de înțeles că Rusia și-ar putea modifica strategia militară, introducând posibilitatea unui atac nuclear preventiv. Șeful NATO a avertizat asupra riscului că războiul din țara vecină se poate transforma într-un conflict NATO-Rusia.
Rusia şi-ar putea modifica doctrina militară
Pe de altă parte, Washington-ul a anunțat un nou pachet de sprijin militar pentru Ucraina în valoare de 275 de milioane de dolari. Ajutorul vizează consolidarea apărării antiaeriene, dar va conține și muniţii de artilerie.
Vladimir Putin a afirmat că „dacă inamicul se gândeşte că poate recurge la o lovitură nucleară preventivă împotriva noastră, bazându-se pe faptul că noi nu avem acest concept în doctrină, atunci asta ne dă de gândit”.
Vladimir Putin a lăsat de înțeles că Rusia şi-ar putea modifica doctrina militară, introducând posibilitatea unui atac preventiv pentru a dezarma un inamic. În același timp, şeful NATO, totodată fost premier al guvernului de la Oslo, a avertizat că luptele din Ucraina pot escalada și se pot transforma într-un război în care să fie implicate mai multe ţări europene.
Se încearcă o înghețare a războiului pe un termen scurt
„Dacă lucrurile merg prost, pot merge groaznic de prost. Lucrăm în fiecare zi pentru ca războiul din Ucraina să nu devină un război major între NATO și Rusia.”, a spus șeful NATO Jens Stoltenberg.
Acesta a mai declarat că „Rusia încearcă acum un fel de ‘înghețare’ a războiului, cel puțin pentru o perioadă scurtă de timp, astfel încât să se regrupeze, să se recupereze și apoi să încerce să lanseze o ofensivă mai mare, în primăvara anului viitor”.
În acest context, Vladimir Putin a dat un răspuns dezarmant când jurnaliștii l-au întrebat de ce comunicatele pozitive ale Ministerului rus al Apărării nu sunt în concordanță cu rapoartele negative de pe front, unde soldații ruși acuză probleme grave în echipamente şi instrucţie.
Vladimir Putin: Să nu aveți încredere în nimeni, doar în mine!
În cotninuare, Vladimir Putin a răspuns: „Întrebarea este: în cine să avem încredere? În Ministerul Apărării sau în luptătorii din prima linie? Să nu aveți încredere în nimeni, doar în mine.
Au fost, într-adevăr, probleme și luându-ne după ceea ce spuneți, încă mai sunt, dar am fost asigurat că sunt tot mai puține și nu mai sunt la fel de acute”.
Potrivit forțelor de ordine ucrainene, rușii au pierdut de la începutul războiului peste 93.000 de soldați, aproape 3.000 de tancuri și în jur de 6000 de blindate.