Răsturnare de situație în plin război. Vladimir Putin a luat o decizie de ultimă oră. Întreaga Europă este în stare de șoc. Anunțul a fost făcut de Ministerul rus de Externe.
Decizie de ultimă oră luată de Rusia. Ministerul rus de Externe anunță că Rusia se va retrage din Consiliul Statelor Mării Baltice. În ceea ce privește motivul inovat, potrivit sursei citate, este vorba despre atitudinea statelor occidentale.
„Statele occidentale au pus monopol asupra Consiliului pentru propriile obiective conjuncturale”, arată sursa citată adăugând că la momentul actual nu se mai întrevăd perspective ale restabilirii funcţionării normale a organizaţiei.
Totodată, Ministerul rus precizează că organizația se ”cufundă tot mai adânc în rusofobie şi minciuni și a fost transformată într-un instrument de politică anti-rusă”, notează agenţia de presă rusă TASS.
Rusia se retrage din Consiliul Statelor Mării Baltice
„Drept răspuns la acţiunile ostile, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a trimis un mesaj emisarilor statelor membre Consiliul Statelor Mării Baltice, Înaltului Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe (n.r. Josep Borrell), precum şi Secretariatului Consiliului de la Stockholm, notificându-i despre retragerea (Rusiei) din organizaţie”, se arată în comunicatul Ministerului rus de Externe.
În același timp, Ministerul a mai luat decizia și de a părăsi Conferinţa Parlamentară de la Marea Baltică, adăugând însă că aceasta nu va afecta prezenţa ţării în regiune. Sursa citată precizează că Moscova va continua să colaboreze, însă doar cu ”parteneri responsabili”.
Totodată, vor exista colaborări doar pe probleme-cheie de dezvoltare a regiunii baltice, a mai adăugat sursa citată.
„Situaţia din Consiliul Statelor Mării Baltice este degradantă”, subliniază diplomaţia rusă. Ministerul rus al Apărării mai adaugă că deși s-a dorit un dialog egal, atât statele NATO cât și cele membre ale UE din cadrul Consiliului au respins o astfel de opțiune.
Rusia, exclusă din Consiliu la data de 5 martie
În acest sens, Ministerul consideră că ”organizaţia a fost transformată într-un instrument de politică anti-rusă”.
„Rusiei i-a fost interzisă participarea la proiectele Consiliului, în timp ce Belarus a fost suspendat din postura de ”observator”, se mai menţionează în comunicat.
În ceea ce privește prezența Rusiei în Consiliu, în opinia oficialilor ruși, aceasta a devenit ”inutilă şi contraproductivă”. În acest sens, Ministerul subliniază faptul că Moscova nu va mai participa la transformarea organizaţiei într-o altă platformă pentru ”activităţi de sabotaj şi «vanitate occidentală»”.
Amintim faptul că anunțul făcut de Ministerul rus de Externe vine în ciuda faptului că, la data de 5 martie, în prima săptămână de război din Ucraina, Rusia a fost suspendată din Consiliu.