Într-o declarație publică, Volodimir Zelenski trage un semnal de alarmă cu privire la următoarea mișcare pe care Vladimir Putin o va face. Mai exact, președintele Ucrainei susține că Rusia are în plan să „distrugă” toată regiunea Donbasului din estul țării, notează The Guardian.

Liderul de la Kiev a mai adăugat că în tot acest timp, trupele ucrainene care au mai rămas în portul strategic Mariupol sunt pregătite să opună o ultimă rezistență pentru apărarea orașului.

Menționăm faptul că luni dimineață bombardamentele au continuat, în special în Harkov și în Liovul. La momentul actual, Moscova face tot posibilul pentru a obține victoria mult așteptat în Mariupol, astfel încât să poată ocupa întreg regiune din sud-estul Ucrainei și să creeze un coridor între Donbas și Crimeea anexată.

Ucraina nu vrea să cedeze

Pe de altă parte, Ucraina nu este dispusă să cedeze în ciuda tuturor amenințărilor venite. Referitor la situația civililor, autoritățile ucrainene au îndemnat populația civilă din Donbas să fugă în vestul țării pentru a scăpa de ofensiva rusească de capturare a regiunilor Donețk și Lugansk.

„Trupele ruse se pregătesc de o operațiune ofensivă în estul țării noastre în viitorul apropiat”, a spus Zelenski într-o declarație. Totodată liderul de la Kiev a făcut și un apel la Occident pentru livrarea de arme, astfel încât țara pe care o conduce să se poată apăra.

„Vor să termine și să distrugă Donbasul”, a avertizat el.

Menționăm faptul că, de la debutul invaziei Ucrainei și până în prezent, mai multe orașe mari ucrainene au fost sau încă sunt sub asediu, a anunțat premierul ucrainean Denis Șmihal.

Haos fără precedent la Herson

Pe de altă parte, oficialul ucrainean a precizat că niciunul din ele în afară de Herson nu s-a predat rușilor, în timp ce peste 900 de localități mai mici au fost recucerite de ucraineni după ce rușii s-au retras din nordul țării. Acesta a mai adăugat că Rusia conținutul bombardamentele și în regiunea Lugansk.

Toată această situație generează probleme fără precedent pentru civili. Programul Alimentar Mondial al ONU anunța recent că peste 100.000 de civili din Mariupol se află în pragul foametei și au rămas fără apă și căldură. O reacție în cest sens a venit și din partea Ucrainei. Ministrul transformării digitale al Ucrainei, Mihailo Fedorov, a spus că orașul este „în pragul unei catastrofe umanitare”.