Putin, acuzații dure la adresa Ucrainei! Ar fi încercat să arunce în aer o bucată din Turkish Stream
Președintele rus Vladimir Putin spune că Ucraina ar fi încercat să arunce în aer un segment al gazoductului Turkish Stream. Această declarație a fost făcută în cadrul aceluiași mesaj televizat în care liderul de la Kremlin a anunțat și un raid cu rachete asupra mai multor ținte din Ucraina.
„(…) a desfăşurat o serie de atentate teroriste împotriva instalaţiilor electrice şi de transport de gaz, inclusiv încercarea de a detona un segment din Turkish Stream. Toate acestea sunt probate cu date obiective, inclusiv cu declaraţiile celor arestaţi”, este declarația făcută de Vladimir Putin.
Amintim că acest gazoduct leagă Rusia de Turcia prin Marea Neagră. Prin intermediul acestui gazoduct, și alte țări europene beneficiază de gaze rusești, mai scrie presa internațională.
Ucraina este acuzată de terorism
Acuzațiile lui Vladimir Putin la adresa Ucrainei sunt multe. Duminică, liderul de la Kremlin a spus că serviciile secrete ucrainene sunt vinovate pentru explozia care a avariat podul care leagă Crimeea de Rusia. Explozia a provocat decesul a trei persoane.
Președintele rus a mai spus despre această explozie că este un act de terorism împotriva unei infrastructuri importante, subliniind că serviciile secrete ucrainene au avut dorit să distrugă o piesă importantă a infrastructurii civile a Federației Ruse.
În timpul unei întrevederi cu șeful Comitetului rus de anchetă, Vladimir Putin a spus că „autorii, executanţii şi cei care au comandat atacul sunt serviciile secrete ucrainene”.
S-a luat decizia de a lovi cu rachete de croazieră infrastructura energetică din Ucraina
Liderul de la Kremlin a spus, înaintea ședinței Consiliului de Securitate faptul că s-a luat decizia de a lovi cu rachete de croazieră infrastructura energetică din Ucraina.
”La propunerea Ministerului Apărării al Federației Ruse și conform planului Statului Major General, a fost efectuată o operațiune masivă cu arme de precizie cu rază lungă de acțiune asupra instalațiilor energetice, comanda militară și comunicațiile Ucrainei”, a spus Vladimir Putin.
El a susținut că serviciile secrete ucrainene că au comis trei atacuri teroriste. În plus, Putin a amenințat că orice atac din partea Ucrainei va primi un răspuns puternic din partea Rusiei.
”Dacă încercările de a comite atacuri teroriste pe teritoriul nostru continuă, răspunsurile Rusiei vor fi dure și egale, nimeni nu ar trebui să aibă îndoieli în acest sens”, a spus Vladimir Putin.