Lovitura pregătită de Vladimir Putin a luat prin surprindere Ucraina, însă atât cetățenii țării, armata, cât și președintele s-au mobilizat și sunt hotărâți să nu cedeze atât de ușor. Având în vedere faptul că asaltul asupra Kievului a întârziat, Rusia a schimbat tactica, iar mii de civili și-au pierdut viața în ultima săptămână.
În acest sens SUA, reacționează. Potrivit Reuters, în cursul zilei de marți, Senatul Statelor Unite a adoptat în unanimitate o rezoluţie prin care îl condamnă pe preşedintele rus Vladimir Putin drept criminal de război, o demonstraţie rară de unitate în Congresul american, profund divizat.
Această rezoluție a fost introdusă de către e senatorul republican Lindsey Graham şi a fost susţinută de senatorii ambelor partide. În ceea ce privește prevederile acesteia, documentul încurajează Curtea Penală Internaţională de la Haga şi alte state să vizeze armata rusă în orice investigaţie a crimelor de război comise în timpul invaziei Rusiei în Ucraina.
Vladimir Putin nu poate scăpa
Înainte de votarea rezoluției, liderul majorităţii democrate din Senat declara că Vladimir Putin nu mai are scăpare și trebuie să plătească pentru atrocitățile pe care la-a comis împotriva poporului ucrainean în ultima perioadă.
„Toţi ne-am unit împreună, în această Cameră, democraţi şi republicani, pentru a spune că Vladimir Putin nu poate scăpa de responsabilitatea atrocităţilor comise împotriva poporului ucrainean”, a spus liderul majorităţii democrate din Senat, Chuck Schumer, într-un discurs ţinut înaintea votării.
În ciuda atacurilor din ultimele zile însă, Moscova spune că nu este vorba despre un război. Mai exact, Rusia îşi denumeşte acţiunile o „operaţiune militară specială” de demilitarizare şi denazificare a Ucrainei.
Acuzații fără precedent la adresa Ucrainei
La rândul său, chiar înanite ca invazia să înceapă, preşedintele Putin a vorbit despre Ucraina ca despre o colonie americană cu un regim marionetă şi fără tradiţia unei statalităţi independente.
Totodată, el mai preciza atunci că o aderare a Ucrainei la NATO este o ameninţare directă pentru securitatea Rusiei, Putin subliniind că legea fundamentală a Ucrainei nu permite baze militare străine pe teritoriul ţării. El a reluat declaraţia potrivit căreia Rusiei i s-a promis în trecut că NATO nu se va extinde, dar că s-a întâmplat exact contrariul.
Tot atunci, liderul de la Moscova lansa acuzații dure la adresa Ucrainei, despre care spunea că are în plan să se doteze cu arme nucleare şi că această ţară dispune de tehnologia nucleară sovietică.