După ce a înaintat sute de km spre capitală, Prigojin a anunțat că a încheiat un acord și că forțele sale se întorc. Scurta lovitură de stat a lui Prigojin a fost și rămâne o telenovelă cu final așteptat, iar analizarea ei necesită dezlegarea unor rețele complexe de dezinformare. Jurnaliștii de la The Atlantic explică de ce, deși lovitura de stat s-a încheiat, Putin are, în continuare, probleme.

„În acest moment putem doar să speculăm de ce Prigojin a întreprins acest puci și de ce totul a eșuat atât de repede”, scrie The Atlantic, dar „acest episod bizar nu este o victorie pentru Putin”.

Iată de ce: președintele rus a fost lovit, iar acum va purta cicatricea permanentă a vulnerabilității politice. În loc să arate ca un autocrat hotărât (sau ca un șef al mafiei la comanda grupării sale), Putin a părăsit Moscova după ce a difuzat un scurt videoclip în care era vizibil supărat și nu foarte sigur pe sine.

În ceea ce-l privește pe Prigojin, liderul Grupului Wagner „a dat foc la sat și apoi a plecat, înfruntând un om care nu a lăsat niciodată o astfel de ofensă personală nerăzbunată. Este posibil ca Putin să nu fi avut de ales, ceea ce e încă un semn al situației sale precare”, scriu jurnaliștii americani.

Putin, prins în propria sa capcană

Scriitoarea Anne Applebaum spune că ar trebui să se acorde o mai mare atenție reacțiilor poporului rus. Când mercenarii Grupului Wagner au ajuns sâmbătă dimineața în orașul Rostov-pe-Don și s-au declarat noii conducători, „nu au întâmpinat nicio rezistență”, a relatat Anne.

„O fotografie publicată de The New York Times îi arată mergând pe o stradă, ținând în mâini cești galbene de cafea.” Ea continuă: ”A fost cel mai remarcabil aspect al întregii zile: nimănui nu părea să-i pese că un nou comandant de război era acolo pentru a înlocui regimul existent –  nici serviciilor de securitate, nici armatei și nici publicului larg. Dimpotrivă, părea că mulți regretă că pleacă. Potrivit lui Anne, observatorii trebuie să ia în calcul puterea apatiei.

„Un anumit tip de autocrat, cel mai bun exemplu fiind Putin, încearcă să convingă oamenii de contrariul. Printr-un baraj constant de propagandă, Putin îi convinge pe cetățenii ruși că nu există alt adevăr. Și dacă nimic nu este adevărat, atunci de ce să protestezi sau să te angajezi în politică?” Dar apatia funcționează în ambele sensuri: „Dacă nimănui nu-i pasă de nimic, înseamnă că nu-i pasă nici de liderul suprem, nici de ideologia sau de războiul lui”, explică Anne.

„Rușii nu au dat fuga pentru a lupta în Ucraina. Nu s-au adunat în jurul trupelor din Ucraina și nu s-au organizat ceremonii emoționante care să marcheze nici succesele, nici moartea lor. Bineînțeles că nu s-au organizat să se opună războiului, dar nici nu s-au organizat pentru a-l susține.”

De ce a eșuat lovitura lui Prigojin?

Brian Klaas, care a studiat loviturile de stat din întreaga lume, spune că există câteva lecții care pot fi trase din istoria unor astfel de revolte. Loviturile de stat cu cel mai mare succes sunt cele conduse de o armată unită, scrie Klaas. „În Thailanda, de exemplu, loviturile de stat sunt executate de militari care anunță că dau jos de la putere politicienii civili. Fără oameni cu arme care să li se opună, loviturile de stat thailandeze reușesc aproape întotdeauna.

În schimb, în Rusia lovitura de stat a fost efectuată de o facțiune legată de sectorul militar al țării. În astfel de cazuri, „complotul va reuși, probabil, mai puțin prin putere, decât prin percepție. Complotiștii fac un joc de PR, în care încearcă să creeze impresia că puciul este destinat să triumfe.”

Ce înseamnă evenimentele din Rusia pentru Ucraina?

Eșecul lui Prigojin este câștigul Ucrainei, spune Elliot Ackerman. „Deși Prigojin a reușit să negocieze o ieșire în siguranță din Rusia (cel puțin pentru moment), o victimă a acestei lovituri de stat pare să fie însuși Grupul Wagner.

Este puțin probabil ca Vladimir Putin să-l păstreze intact”, explică Ackerman, ceea ce înseamnă că „în cursul unui singur weekend, Prigojin și Putin au făcut împreună ceea ce armata ucraineană și aliații săi NATO nu au reușit să realizeze în 18 luni de război: au eliminat de pe câmpul de luptă cea mai eficientă forță de luptă a Rusiei.” „Întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem cu toții este cum va fi valorificat succesul lui Prigozhin”, scrie Ackerman.