Pentru a compensa absența jucătorilor importanți și a „greilor finanțelor” din Occident, Rusia a invitat țări precum China, a doua economie a lumii, care nu s-au alăturat sancțiunilor occidentale, relatează Euractiv.
„Investitorii străini nu sunt doar din Statele Unite și din UE”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, indicând spre Orientul Mijlociu și Asia.
Președintele Vladimir Putin era așteptat să susțină un discurs important, concentrându-se pe situația economică internațională și pe acțiunile Rusiei în viitorul apropiat, a anunțat agenția de știri Interfax.
Kremlinul a lansat Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg (SPIEF) în 1997 pentru a atrage investiții străine, a analiza politica economică și a proiecta imaginea unei deschideri pentru afaceri a Rusiei, după prăbușirea URSS.
Rusia a comparat SPIEF cu Forumul Economic Mondial de la Davos, evenimentul anual la care participă lideri și oameni de afaceri din toată lumea.
Fără companii sau oameni de afaceri din Occident
În condițiile în care liderii occidentali se feresc acum de relațiile cu Rusia, Putin nu avea programată nicio întâlnire cu politicieni sau cu mari corporații din Statele Unite și Europa.
Nicio companie sau vreun director executiv al unei firme americane sau europene nu se regăsea în programul reuniunii de la Sankt Petersburg, care s-a încheiat sâmbătă, 18 iunie. Până și companiile care au rămas în Rusia, în ciuda exodului investitorilor, lipsesc de pe lista participanților.
A existat totuși o excepție: șeful Camerei de Comerț americane din Rusia, alături de omologii săi francezi și italieni, au fost invitați să țină discursuri în sesiunea numită „Investitorii occidentali în Rusia: Noua realitate”.
Merkel și Goldman Sachs, înlocuiți cu Abdel Fattah al-Sisi
Relațiile Rusiei cu Occidentul s-au rupt aproape complet după decizia Moscovei de a declanșa o „operațiune militară specială” pentru a elimina amenințările la adresa securității sale.
Prin urmare, SPIEF a arătat diferit în acest an. Locul fostului cancelar german Angela Merkel și al magnaților Lloyd Blankfein, de la Goldman Sachs, și Rex Tillerson, de la ExxonMobil, a fost luat acum de reprezentanți ai unor țări precum Kazahstan și Armenia și de președintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi.
În paralel, pe măsură ce companiile din străinătate renunță la investițiile de miliarde în Rusia, firmele și băncile rusești se grăbesc să profite de situație și să preia controlul asupra afacerilor abandonate de occidentali. „Sancțiunile vor continua mult timp. Globalizarea, așa cum era odată, s-a încheiat”, a spus Andrei Kostin, directorul executiv al VTB, a doua cea mai mare bancă din Rusia.
„Noi oportunități într-o lume nouă”
În ultimii ani, sesiunile SPIEF s-au concentrat pe subiecte orientate spre investiții, cum ar fi privatizarea și ofertele publice inițiale (IPO).
Titlul ediției din acest an al SPIEF a fost „Noi oportunități într-o lume nouă”. Subiectele sesiunii au inclus noi posibilități pentru creșterea economică a Rusiei, îmbunătățirea comerțului cu cele cinci puteri BRICS non-occidentale și viitorul sectorului financiar al Rusiei, confruntat cu sancțiuni.
O altă sesiune, intitulată „O nouă formă de cooperare internațională: cum vor fi efectuate plățile?”, se referă la excluderea Rusiei din sistemul global de plăți SWIFT și la încercarea sa de a ocoli interdicțiile prin solicitarea plăților, pentru exporturile de gaze, în ruble.
Alături de Cuba, Venezuela, Turcia și Egipt, la SPIEF 2022 au participat și oficiali din China, Belarus, Serbia, Republica Centrafricană, India, Iran, Nicaragua, Serbia și Emiratele Arabe Unite. Unii participanți au cerut ca numele companiilor pentru care lucrează să nu apară pe ecusoanele pe care le vor purta la eveniment.