Vladimir Putin l-a dat afară! Liderul de la Kremlin este negru de furie
Liderul de la Kremlin a semnat un decret pentru eliberarea din funcție a lui Anatoli Ciubais, considerat unul dintre cei mai importanți reformatori liberali ai Rusiei. Decizia lui Vladimir Putin vine la câteva zile după ce acesta a plecat din Rusia pe 23 martie.
O sursă care a dorit să își păstreze anonimatul a declarat, pentru Reuters, că Anatoli Ciubais nu intenționează să se mai întoarcă în Rusia.
Anunțul semnării acestui decret a fost făcut de către purtătorul de cuvânt al Președinției ruse, Dmitri Peskov, scrie agenția rusească de presă TASS. De asemenea, el a mai spus că Anatoli Ciubais nu a fost angajat al guvernului și nici nu a făcut parte din staff-ul de la Kremlin.
Amintim că acesta a fost numit în funcția de reprezentant special al lui Vladimir Putin pentru relații cu organizațiile internaționale în anul 2020, după ce și-a dat demisia din funcția de președinte al companiei de stat în domeniul tehnologiilor RUSNANO.
⚡️#Putin signed a decree on the release of Chubais from the duties of the special representative of the President of the #Russian Federation pic.twitter.com/jtgg86lbGs
— Ukraine Update 🇺🇦 (@Ukrain_War) March 28, 2022
Un apropiat al lui Vladimir Putin s-a deplasat la Mariupol pentru a încuraja trupele care iau parte la invazie
Ahmed Dudaev, unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Kadârov, a spus că liderul cecen se află la Mariupol „pentru a ridica moralul luptătorilor”, potrivit informațiilor transmise de RIA Novosti și preluate de afp.com
„Liderul cecen Ramzan Kadârov se află la Mariupol pentru a ridica moralul luptătorilor noştri”, a declarat Ahmed Dudaev.
De asemenea, agenția de presă din Rusia a publicat o fotografie în care poate fi văzut Kadârov în mijlocul a aproximativ 30 de bărbaţi înarmaţi, precizând că a fost făcută la Mariupol.
Televiziunea rusă a publicat de asemenea imagini ce arată o întâlnire între Kadârov şi un bărbat prezentat ca un general rus, Andrei Mordvişcev, pe care armata ucraineană pretinde că l-a ucis. Trebuie menționat că France Presse nu a putut verifica în mod independent aceste afirmaţii.
Forţele ruse, care conduc din 24 februarie o ofensivă militară în Ucraina, încearcă de câteva săptămâni să pună mâna pe Mariupol, un oraş strategic unde situaţia umanitară este catastrofală.