Decizie de ultimă luată la Moscova! Vladimir Putin a dat ordinul, iar Statele Unite vor fi nevoite să suporte acum consecințele.
Rusia a decis! Aproape 1000 de americani au primit interzis la intrarea ȋn țară. Pe listă se află și Joe Biden
Mai exact, Federația rusă a anunțat sâmbătă, 21 mai, că va interzice intrarea ȋn țară a unui număr de 963 de americani.
Pe această listă se află și președintele SUA, Joe Biden, secretarul american de stat, Antony Blinken, dar și șeful CIA, William Burns, transmite agenția Reuters.
Aceste interdicții de intrare ȋn Rusia au doar un impact simbolic, ȋnsă reprezintă un nou episod al unei spirale descendente constante a relațiilor dintre Federația Rusă, pe de o parte, și Statele Unite și aliații săi, de cealaltă parte, ȋncepând cu momentul 24 februarie, atunci când Putin a dat ordinul de ȋncepere a invaziei din Ucraina.
Decizii similare luate recent și ȋn cazul ȋnalților oficiali din Marea Britanie
Reamintim că, ȋn luna aprilie, Ministerul rus de Externe a luat o decizie similară privind interzicerea intrării ȋn țară ȋn cazul premierului Marii Britanii, Boris Johnson, ministrului de Externe, Liz Truss, ministrului Apărării, Ben Wallace și altor 10 membri ai Guvernului de la Londra.
Această decizia a fost luată „având în vedere acțiunea ostilă fără precedent a Guvernului britanic”, a transmis, la acel moment, Ministerul de Externe de la Moscova.
Doi opozanți notorii ai lui Vladimir Putin, desemnați „agenţi ai străinătății”
Cu o zi ȋnainte, o altă veste importantă a venit de la Moscova.
Fostul campion la şah Garry Kasparov şi fostul oligarh Mihail Hodorkovski, au fost desemnați vineri, 20 mai, drept „agenţi ai străinătății” în Rusia.
Această etichetă, care aminteşte de „duşmanii poporului” din perioada sovietică, este folosită pe scară largă împotriva opozanţilor, jurnaliştilor şi activiştilor pentru drepturile omului acuzaţi că desfăşoară activităţi politice finanţate din străinătate, notează AFP.
Trebuie menționat că persoanele considerate drept „agenţi ai străinătăţii” sunt supuse la numeroase constrângeri și se află sub ameninţarea unor grave sancţiuni. Mai mult, ele trebuie să indice acest statut în toate publicaţiile lor.
În lista actualizată de pe site-ul său, Ministerul rus de Justiţiei susţine că Mihail Hodorkovski, 58 de ani, şi Garry Kasparov, 59 de ani, au „surse” din Ucraina pentru a-şi finanţa activităţile.