Președintele rus Vladimir Putin se pregătește să prezideze luni, 10 octombrie, reuniunea Consiliului de Securitate al Federației Rusiei. Această evoluție are loc într-un moment în care forțele rusești au suferit pierderi militare importante în Ucraina în fața contraofensivei ucrainene.
Vladimir Putin a ordonat, de urgenţă, reuniunea consiliului de securitate
Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
„Mâine, președintele are planificată o întâlnire cu membrii permanenți ai Consiliului de Securitate”, a declarat Peskov, potrivit TASS.
Anunțul privind prezidarea reuniunii de către Putin a fost făcut la doar o zi după ce o explozie a zguduit un pod cheie care leagă Rusia de Crimeea anexată. Explozia a provocat prăbușirea unei părți a podului de la Kerci.
Cu toate acestea, Peskov nu a precizat dacă situația podului din Crimeea va fi discutată în cadrul reuniunii. „Vă vom anunța în urma rezultatelor [reuniunii]”, a spus el.
Podul este un obiectiv important, deoarece transportă trupe și materiale militare către Crimeea. Acest lucru, la rândul său, ajută operațiunile militare rusești din sudul Ucrainei. În același timp, are și o valoare simbolică, deoarece a fost inaugurat de însuși președintele Putin.
FSB, însărcinat cu măsurile de protecție ale podului din Crimeea
În acest context, amintim că Vladimir Putin, a însărcinat sâmbătă Serviciul Federal de Securitate (FSB) să consolideze măsurile de protecţie a podului din Crimeea, după explozia care a avariat parţial această infrastructură de pe strâmtoarea Kerci.
Preşedintele a semnat un decret care conferă FSB ”autoritatea de a organiza şi coordona măsurile de protecţie a transportului prin strâmtoarea Kerci, a reţelei electrice a Federaţiei Ruse către peninsula Crimeea şi a principalului gazoduct dintre Krasnodar şi Crimeea”, se arată în document, conform EFE şi DPA.
Este prima măsură a Kremlinului după explozie, care pare să fi fost provocată de un atac asupra acestei structuri construite de Moscova în urma anexării Crimeei.
Înainte de emiterea acestui decret de către Kremlin, liderul cecen Ramzan Kadârov s-a oferit ca unităţile sale să fie cele care păzesc podul în viitor.
Un camion a explodat sâmbătă dimineaţă pe podul din Crimeea provocând un incendiu la şapte rezervoare de combustibil dintr-un tren-cisternă şi avariind parţial infrastructura şi provocând moartea a cel puţin trei persoane. Traficul auto şi feroviar a fost deja restabilit parţial.
Vezi chiar aici filmări cu explozia surprinsă chiar pe pod și cu urmările acesteia.