O decizie de ultimă oră luată la Moscova ar putea schimba totul. Potrivit presei internaționale, președintele rus, Vladimir Putin a semnat deja un decret care prevede formarea unei comisii interdepartamentale a Consiliului de Securitate (CS) al Rusiei care să asigure suveranitatea tehnologică a ţării în domeniul dezvoltării infrastructurii IT.
Documentul a fost deja publicat încă de joi pe portalul oficial de informaţii juridice, deci a intrat deja în vigoare. În ceea ce privește prevederile acestuia, potrivit actului normativ, va exista o comisie interdepartamentală care va asigura suveranitatea tehnologică a ţării în domeniul dezvoltării infrastructurii IT
„Decid să formez o comisie interdepartamentală a Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse pe probleme de asigurare a suveranităţii tehnologice a statului în dezvoltarea infrastructurii informaţionale critice a Federaţiei Ruse”, se arată în textul decretului.
Cine va face parte din noua comisie
În cadrul aceluiași document a fost aprobată și componenţa comisiei, iar o parte din nume sunt deja cunoscute la nivel mondial. Mai exact, documentul semnat de președintele Vladimir Putin arată că noua comisia va fi condusă de vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse.
Menționăm faptul că. această funcţie este deţinută de Dmitri Medvedev, care este însărcinat să aprobe componenţa personală a comisiei în termen de o lună.
În ceea ce privește rolul noii comisii, conform regulamentului publicat, aceasta a fost înfiinţată cu scopul de a dezvolta măsuri pentru a asigura securitatea infrastructurii informaţionale critice a Rusiei, precum şi pentru a coordona activităţile autorităţilor şi organizaţiilor federale şi regionale în implementarea unor astfel de activităţi, inclusiv echiparea infrastructurii informaţionale critice cu instalaţii cu produse radio-electronice, echipamente tehnice, sisteme software şi hardware.
Referitor la funcțiile comisiei, documentul arată că printre ele se numără: evaluarea nivelului de independenţă tehnologică a obiectelor de infrastructură informaţională critică faţă de tehnologiile străine în domeniul creării şi producţiei de produse autohtone, elaborarea de propuneri de substituire a importurilor în acest domeniu, prognozarea, identificarea şi evaluarea ameninţărilor interne şi externe în domeniile tehnologiei informaţiei şi reţelelor de telecomunicaţii, dezvoltarea şi sprijinirea producţiei de bunuri interne relevante, dezvoltarea industriei şi a complexului militar-industrial în ceea ce priveşte asigurarea suveranităţii tehnologice, pregătirea de propuneri către Consiliul de Securitate pe probleme relevante.
Ce atribuții va avea președintele comisiei
Documentul mai arată și modul în care vor avea loc ședințele din cadrul comisiei. Astfel, potrivit acestuia, ședințele vor avea loc cel puțin odată pe trimestru. Pe de altă în parte, în cazul unor situații speciale, vor putea avea loc și ședințe extraordinare.
Totodată, documentul semnat de Vladimir Putin mai arată și că preşedintele comisiei va avea trei supleanți. Este vorba despre secretarul adjunct al Consiliului de Securitate, precum şi vicepreşedinţii guvernului, coordonând activitatea organelor statului privind politica de stat în domeniul industriei şi implementarea ordinelor de apărare a statului şi în domeniul comunicaţiilor şi reglementării statului în domeniul formării resurselor informaţionale ale statului.
Referitor la numărul membrilor, documentul arată că întreaga comisie va fi alcătuită din 30 de persoane. Printre acestea se numără și ministrul Apărării, şefii Ministerului Afacerilor Interne şi ai Ministerului Situaţiilor de Urgenţă, directorul Serviciului de Informaţii Externe şi directorul FSB, dar și directorii generali ai Roscosmos, Rosatom, Rostec şi alţii.