Liderul de la Kremlin tocmai a luat o decizie importantă cu privire la combinatul Azovstal din Mariupol. Astfel, Vladimir Putin a anulat ordinul de atac, însă a spus că va fi menţinută blocada asupra zonei respective.
Vladimir Putin, decizia momentului! Președintele rus a anulat ordinul de atac din Mariupol
Totodată, liderul de la Kremlin a susținut și că „acțiunea de eliberare” a Mariupolului „este un succes”, potrivit informațiilor transmise de efe.com
„Sfârşitul acţiunii de eliberare a Mariupolului, este un succes. Consider nepotrivit asaltul propus asupra zonei industriale. Ordon anularea lui”, a afirmat preşedintele rus într-o reuniune cu ministrul Apărării, Serghei Şoigu, transmisă de televiziunea publică Rossia 24.
De asemenea, Vladimir Puţin a afirmat că decizia este motivată de dorinţa de a salva vieţile soldaţilor ruşi.
„Nu este necesar să coboare în aceste catacombe şi să se târască în subteran prin aceste instalaţii industriale. Blocaţi această zonă industrială astfel încât să nu poată trece nici o muscă”, a completat liderul de la Kremlin.
Totodată, acesta le-a adresat de asemenea un apel luptătorilor ucraineni aflaţi în Azovstal care nu s-au predat încă, transmiţându-le că Rusia îi va trata cu respect şi le va acorda asistenţă medicală celor răniţi.
Rusia a anunțat miercuri că și-a testat cu succes noua sa rachetă balistică intercontinentală
Amintim că Rusia a anunțat miercuri că și-a testat cu succes noua sa rachetă balistică intercontinentală Sarmat. Despre aceasta, președintele rus Vladimir Putin a ținut să sublinieze că este „o armă unică”. Mai mult, liderul de la Kremlin a ținut să puncteze că racheta îi va face pe dușmanii Rusiei să reflecteze.
Președintele Rusiei a ținut să fie prezent la posturile de televiziune în timp ce era informat de către armată că racheta a fost lansată cu succes de la Plesetsk, în nord-vestul țării. Ea a lovit ținte în peninsula Kamceatka, în estul îndepărtat, a informat Reuters.
„Vă felicit pentru lansarea cu succes a rachetei balistice intercontinentale Sarmat. Este un eveniment semnificativ în dezvoltarea unor sisteme de arme promițătoare pentru armata rusă (…) Sistemul are cele mai înalte caracteristici tactice și tehnice și este capabil să depășească toate mijloacele moderne de apărare antirachetă. Nu are corespondenți în lume și nu va mai avea mult timp”, a susținut Vladimir Putin.
Președintele Rusiei a apreciat că „această armă cu adevărat unică” va întări potențialul de luptă al Armatei. Potrivit acestuia, ea va asigura în mod fiabil securitatea Rusiei împotriva amenințărilor externe și va da de gândit celor care, în isteria unei retorici frenetice, încearcă să ne amenințe țara.