Vladimir Putin a luat decizia! Kremlinul a trimis un comunicat de presă prin care anunță că președintele rus va avea o întâlnire cu înalți oficiali militari. Despre ce se va discuta?
Vladimir Putin a luat decizia! Se întâmplă mâine, 21 decembrie. Vestea venită acum de la Kremlin
În cursul zilei de marți, 20 decembrie, Kremlinul a anunțat că președintele Vladimir Putin va avea miercuri o întâlnire cu înalți oficiali militari, în cadrul căreia acesta va stabili care sunt obiectivele pentru anul viitor ale armatei sale.
„Vladimir Putin va avea o reuniune extinsă cu Ministerul rus al Apărării (…) Vor fi rezumate activităţile forţelor armate ruse în 2022 şi vor fi definite sarcinile pentru anul viitor”, a anunțat Kremlinul în cadrul unui comunicat de presă.
Kremlinul a mai spus că ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, va participa la această reuniune cu scopul de a prezenta progresul operațiunii militare speciale din Ucraina. De asemenea, el va mai prezenta și progresul livrărilor de armament către forțele armate.
La eveniment vor participa aproximativ 15.000 de responsabili ai armatei ruse
Agenția de presă France Presse anunță că la acest eveniment, care va avea loc prin videoconferință, vor participa aproximativ 15.000 de responsabili ai armatei ruse.
Aceeași sursă mai arată că întâlnirea de miercuri are loc în contextu în carer președintele Federației Ruse a renunțat ca în acest an să organizeze conferința de presă pe care o susținea anual, încă din 2001.
Putin a anulat conferința anuală de presă din cauza temerilor „anti-război”
Președintele rus Vladimir Putin nu va ține conferința de presă anuală de sfârșit de an, pentru prima dată în ultimul deceniu, din cauza temerilor Kremlinului cu privire la un episod potențial jenant legat de campania sa dificilă din Ucraina, potrivit unei noi evaluări a serviciilor de informații occidentale, anulând ocazia de profil înalt și atent orchestrată de a se lăuda cu realizările sale.
„Anularea se datorează probabil îngrijorărilor tot mai mari legate de prevalența sentimentului anti-război în Rusia”, a concluzionat serviciul de informații militare britanic într-o nouă evaluare. „Oficialii de la Kremlin sunt aproape sigur extrem de sensibili la posibilitatea ca orice eveniment la care participă Putin să fie deturnat de discuții nesancționate despre „operațiunea militară specială”.”
Conferința de presă de sfârșit de an a lui Putin a fost, timp de 10 ani consecutivi, un eveniment important în calendarul său. Aceasta este de obicei strict controlată, cu întrebări în general verificate în prealabil și îi oferă ocazia de a se lăuda cu eforturile de modernizare militară, cu realizările strategice și de a demonstra tacit sprijinul public pentru președinția sa, scrie US News.