Vladimir Putin a luat deja decizia! Se întâmplă joi, 19 mai (SURSE)

Vladimir Putin

Sursă: Dreamstime

Președintele Vladimir Putin ar urma să semneze o nouă lege în ziua în care se împlinesc 100 de ani de la inițierea Tinerilor Pionieri, un grup care includea 25 de milioane de copii în vremurile bune ale Uniunii Sovietice.

Vladimir Putin va promulga o nouă lege joi, 19 mai!

Vladimir Putin ar urma să lanseze o nouă mișcare pentru tineret. Mai precis, este vorba despre o lege care va înființa o nouă organizație, în cadrul căreia copiii se pot înscrie doar dacă vor. Presa internațională scrie că noua mișcare ar urma să fie lansată joi, 19 mai, zi în care Federația Rusă serbează 100 de ani de la inițierea Tinerilor Pionieri. Acest grup a fost redenumit Organizaţia de Pionieri ”Vladimir Lenin”, după ce fondatorul Uniunii Sovietice s-a stins din viață în anul 1924.

Acest grup s-a extins cu timpul, iar până în anii 1970, 25 de milioane de copii aveau posibilitatea de a-și petrece timpul într-o reţea de staţiuni şi de tabere din întreaga Uniune Sovietică. Cu toate acestea, Organizația de Pionieri a fost destrămată după căderea Uniunii Sovietice și chiar interzisă pentru o perioadă.  DPA adaugă că au existat câteva încercări de a relansa grupul, însă nimic nu s-a concretizat.

Vladimir Putin a propus ideea

Liderul de la Kremlin este cel care a propus această idee, luna trecută, în timpul unei întâlniri cu cei mici. Presa internațională mai scrie că noua relansare va fi organizată de Kremlin, Ministerul rus al Educației și de către Agenția federală pentru tineretul rus.

Potrivit presei internaționale, Mișcarea națională de tineri cadeți din armată ar putea face parte din noua structură. Această mișcare a fost organizată de ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu.

Așa cum era de așteptat, opoziția a reacționat cu privire la propunerea lui Vladimir Putin și spune că Federația Rusă are probleme mult mai mari decât lipsa unui organizații a tinerilor, făcând referire la efectele războiului cu Ucraina, început la data de 24 februarie.

Războiul din Ucraina, predat în școlile din țară

Tot luna trecută, Ministerul rus al Educației a anunțat că oficializează modul în care războiul va fi explicat în școlile din Rusia. Ministerul a pus la dispoziția profesorilor un ghid, obținut de site-ul de știri independent Meduza, care îi instruiește pe profesori să le spună elevilor că invazia este un răspuns la genocid și să le spună elevilor că nu este vorba de un război, ci doar de o operațiune specială pentru pace.

De asemenea, au apărut și alte rapoarte privind lecțiile din școlile rusești care susțin narațiunile false ale Kremlinului. De la începutul războiului, guvernul rus și-a intensificat represiunea în domeniul informațiilor, transformând în infracțiune pedepsită cu închisoarea descrierea războiului într-un mod pe care Kremlinul nu îl aprobă și determinând închiderea aproape tuturor instituțiilor media independente care operează în Rusia.