UPDATE

Kremlinul deschis la dialog pentru soluționarea conflictului din Ucraina

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat recent că Vladimir Putin este dispus să se întâlnească cu președintele ales al SUA, Donald Trump, fără a impune condiții prealabile. Potrivit agențiilor de presă EFE și AFP, citate de Agerpres, această întâlnire ar putea viza găsirea unei soluții pașnice pentru conflictul din Ucraina.

„Nu se solicită nicio condiție, ceea ce este necesar este o dorință reciprocă și o voință politică de a rezolva problemele prin dialog”, a subliniat Peskov în cadrul briefingului său zilnic.

Oficialul a evidențiat că Putin este deschis contactului cu liderii internaționali, inclusiv cu Donald Trump, reiterând importanța dialogului ca instrument pentru soluționarea conflictelor.

Dmitri Peskov a salutat poziția lui Donald Trump, care și-a exprimat recent disponibilitatea de a aborda problemele prin negocieri.

„Donald Trump își demonstrează dorința de a rezolva problemele prin dialog. Salutăm aceasta (…). Pornim de la dorința reciprocă de a ne întâlni”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Cu toate acestea, el a precizat că, deși există această deschidere din partea ambelor părți, nu s-au stabilit încă planuri concrete pentru o întâlnire între cei doi lideri.

Dmitri Peskov
Dmitri Peskov (SURSA FOTO: Dreamstime)

ȘTIRE INIȚIALĂ

Donald Trump anunță că Vladimir Putin dorește să oprească războiul

Donald Trump a anunțat joi, înainte de o întâlnire cu guvernatori republicani la reședința sa din Mar-a-Lago, Florida, că va discuta cu președintele rus Vladimir Putin pentru a pune capăt războiului din Ucraina.

Trump a subliniat că Putin a exprimat public dorința de a purta discuții și a adăugat că această întâlnire ar putea avea un impact decisiv asupra conflictului.

„Vrea să ne întâlnim și suntem în curs de a organiza asta”, a afirmat miliardarul republican,

,,Președintele Putin vrea să ne întâlnim, a declarat public acest lucru, și trebuie să punem capăt acestui război, care este o adevărată mizerie”, a contiat Trump.

Liderul republican a precizat că este esențial să încheiem un război care a devenit „o adevărată mizerie”.

În decembrie 2024, Vladimir Putin a reafirmat deschiderea sa de a discuta cu Trump, spunând că „dacă ne vom întâlni vreodată cu președintele ales Trump, sunt convins că vom avea multe de discutat”.

Această declarație vine pe fondul promisiunilor lui Trump de a pune capăt conflictului din Ucraina în termen de 24 de ore, apelând la o „încetare imediată a focului” și inițierea negocierilor.

vladimir putin donald trump
SURSA FOTO: kremlin.ru

Propunerile lui Donald Trump nu au fost pe placul partenerilor europeni

Totuși, propunerile lui Trump au stârnit îngrijorări în rândul aliaților europeni și al oficialilor ucraineni.

Există temeri că, în cazul în care Trump ajunge la putere, ar putea cere Kievului să facă concesii semnificative în fața Moscovei, ceea ce ar putea destabiliza complet ordinea mondială.

Pe de altă parte, administrația președintelui democrat Joe Biden a fost principalul susținător al Ucrainei, oferind un ajutor militar considerabil, în valoare de peste 65 de miliarde de dolari, pentru a întări apărarea țării împotriva agresiunii ruse.

Ucraina, SUA
SURSA FOTO: Dreamstime

Brigada 47 din Ucraina a respins un atac „masiv” rusesc respins în regiunea Kursk

Brigada 47 Mecanică din Ucraina a declarat pe 9 ianuarie că, împreună cu alte unități, a respins un atac „masiv” rusesc în regiunea disputată Kursk, difuzând imagini cu confruntarea.

Raportul a venit la câteva zile după ce Ucraina a lansat, conform informațiilor, operațiuni ofensive reînnoite în regiunea Kursk, care este considerată o monedă de schimb crucială pentru posibile negocieri de pace. Aproape 50 de atacuri terestre rusești au fost respinse în regiunea Kursk în ultima zi, a spus Statul Major.

Atacul rusesc a implicat aproximativ 50 de vehicule, inclusiv tancuri, vehicule blindate de luptă, transportoare blindate de trupe și vehicule de teren.

Potrivit brigăzii, trupele ruse au încercat inițial să demineze drumurile către pozițiile ucrainene și au atacat în șase valuri. Rusia a mobilizat „un număr uriaș de soldați”, iar forțele ucrainene au ucis 45 de soldați și au rănit 53, potrivit raportului militar.