Rusia vrea să transforme uzina siderurgică Azovstal în parc de distracţii
Guvernul de la Moscova, prin vocea vicepremierului rus Marat Kusnulin, a explicat recent că intenționează să transforme uzina siderurgică Azovstal din orașul-port Mariupol într-un parc industrial sau într-un parc de distracţii.
Potrivit spuselor sale, autoritățile ruse au început deja un proces de reconstrucţie a uzinei ucrainene Azovstal, extrem de avariată de luptele intense dintre forțele ruse și soldații ucraineni. Totuși, vicepremierul rus a precizat că uzina siderurgică nu va fi refăcută în totalitate.
„Nu e nevoie să restaurăm Azovstalul. Zona poate funcţiona în continuare ca parc industrial sau zonă de distracţii”, a declarat recent Marat Kusnulin, într-un interviu acordat postului de televiziune Rusia 24.
Fostul proprietar al uzinei siderurgice Azovstal vrea să dea statul rus în judecată
Rinat Ahmetov, fostul proprietar al uzinei siderurgice Azovstal, a anunţat recent că vrea să dea în judecată Rusia, de la care intenţionează să ceară 20 de miliarde de dolari americani, sub formă de despăgubiri materiale, informează ziarul independent The Moscow Times.
„Cu siguranţă vom da în judecată Rusia şi vom cere despăgubiri pe măsura pierderilor şi a afacerilor distruse. Costul de înlocuire din cauza agresiunii ruseşti este între 17 şi 20 de miliarde de dolari. Valoarea finală va fi determinată în procesul intentat Rusiei”, a explicat recent Rinat Ahmetov, proprietarul actual al Metinvest Group, grupul gigant ucrainean de companii siderurgice și miniere.
Soldații ucraineni din Azovstal s-au predat forțelor ruse
Amintim faptul că uzina ucraineană Azovstal a fost distrusă aproape în totalitate din cauza bătăliilor dintre forțele ruse și soldații ucraineni. În luna mai, ultimii apărători ucraineni, baricadați în uzina siderurgică Azovstal, s-au predat forţelor ruse.
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a anunțat atunci că luptătorii ucraineni, care au părăsit uzina siderurgică Azovstal, s-au predate forțelor ruse.
„Definiția este lipsită de ambiguitate: cei care s-au refugiat, soldații care s-au refugiat pe teritoriul Azovstal, își depun armele și se predau”, declara atunci oficialul rus.
De asemenea, Ministerul Apărării din Rusia a explicat atunci că 959 de militari ucraineni s-au predate armatei ruse. Din acest total, doi comandanți ucraineni au fost transferați în Rusia pentru investigații. Este vorba despre Svyatoslav Palamar, comandant adjunct al batalionului Azov, și Serhiy Volynsky, comandantul Brigăzii 36 de pușcași marini a Forțelor Armate din Ucraina. Aceștia au fost mutați recent în Rusia, potrivit agenției ruse de presă TASS.