Președintele rus a emis un decret care cuprinde sancţiuni economice, ca răspuns la ”acţiunile neprietenoase ale anumitor state şi organizaţii internaţionale”. Documentul nu oferă detalii cu privire la persoanele sau companiile care pot fi afectate de sancţiuni, dar această nouă mișcare ar putea afecta și mai mult piața globală.
Decretul prevede încetarea acordurilor existente și restricționarea exportului de „materii prime și produse” din Rusia, care servesc interesului anumitor entități străine, informează FoxBusiness.
Guvernul rus are la dispoziţie zece zile să întocmească liste cu sancționații
Potrivit documentului, guvernul rus are la dispoziţie zece zile să întocmească liste cu persoane fizice şi companii străine care urmează să fie sancţionate, respectiv să definească ”criterii suplimentare” referitoare la o serie de tranzacţii care ar putea fi supuse restricţiilor.
Anunțul Kremlinului reprezintă o reacție dură la sancțiunile internaționale fără precedent, decise de Occident în urma invaziei ilegale din Ucraina în urmă cu aproape 70 de zile.
Președintele Vladimir Putin a afirmat că sancțiunile internaționale „privează în mod ilegitim Federația Rusă, cetățenii Federației Ruse și entitățile juridice ruse de drepturile lor de proprietate și le restricționează drepturile de proprietate”.
Putin nu a enumerat națiunile sau organizațiile străine pe care le va viza în mod specific.
Ca reacție la sancțiunile occidentale, de la începutul lunii martie, Moscova a decis, la rândul ei, sancțiuni împotriva SUA și a altor aliați NATO. Dar această nouă amenințare ar putea un nou val de tulburări economice, deoarece ar permite Moscovei să anuleze acordurile existente. Acest lucru, susțin unii analiști, ar putea crea unde de șoc la nivel mondial, subliniază Fox Business.
Mai multe organizații pentru drepturile omului au tras un semnal de alarmă, afirmând că se așteaptă ca aprovizionarea globală cu alimente să fie afectată, generând foamete la nivel internațional.
Înainte de războiul din Ucraina, Kievul era responsabil pentru asigurarea a peste 10% din piața globală a grâului.
Până la 30% din oferta globală de grâu ar putea fi afectată
Dacă Rusia va decide să blocheze propriile exporturi de grâu sau să anuleze ofertele existente, până la 30% din oferta globală de grâu ar putea fi afectată, au menționat rapoarte de la începutul acestui an.
Ucraina și Rusia reprezintă, în mod similar, puțin sub 30% din aprovizionarea mondială cu orz.
UE vine cu al șaselea pachet de sancțiuni
În paralel, șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat zilelele trecute, al şaselea pachet de sancţiuni impus Rusiei.
Astfel, Uniunea Europeană propune interzicerea totală a importurilor de petrol rusesc, într-un mod organizat, prin eliminarea treptată a livrărilor de petrol brut în termen de şase luni şi produse rafinate până la sfârşitul anului.
Totodată, UE vrea să elimine Sberbank şi alte două bănci importante din Rusia din sistemul financiar global SWFIT, interzice difuzarea a trei televiziuni importante ruseşti în interiorul Uniunii şi întocmește o listă de ofiţeri, militari de rang înalt şi alte persoane care au comis crime de război în Bucea şi care sunt responsabili pentru asediul oraşului Mariupol.
”Acum propunem interzicerea petrolului rusesc. Aceasta va fi o interdicţie completă a importului de petrol rusesc, a transportului său pe cale maritimă şi prin conducte, brut şi rafinat. Ne vom asigura că eliminăm treptat petrolul rusesc într-un mod organizat, într-un mod care să ne permită nouă şi partenerilor noştri să asigurăm rute alternative de aprovizionare şi să minimizăm impactul asupra pieţelor globale.
Acesta este motivul pentru care vom elimina treptat livrările din partea Rusiei cu petrol brut în termen de şase luni şi produse rafinate până la sfârşitul anului”, a mai spus ea.