Mesaj fără precedent venit din partea unui cunoscut preot. Este vorba despre părintele Constantin Necula, care, cu ocazia sărbătorilor Pascale a vorbit despre situația din Ucraina, în special despre Vladimir Putin. De ce spune părintele despre liderul de la Kremlin că a murit?
Într-un interviu acordat pentru Antena 3, părintele Constantin Necula a vorbit despre Vladimir Putin, dar și despre războiul din Ucraina care a șocat întreg globul.
Acesta susține că simte că ceva este în neregulă având în vedere situația actuală. Totodată, el a vorbit și despre ce prevede Evanghelia, dar și despre ajutorul care poate fi oferit prin rugăciune.
„Duhovniceşte vorbind, simt că ceva nu e în regulă, că e un bipolarism duhovnicesc extrem de grav. Adică o neatenţie să crezi că ce spui tu este în acord cu Evanghelia, înseamnă fie să nu citeşti corect Evanghelia, fie să o citeşti cu un om care te îndrumă să o citeşti prost.
E motivul pentru care, de exemplu, Biserica Ortodoxă insistă ca lectura Bibliei să se facă cu ajutorul unui duhovnic, într-o comunitate de rugăciune şi nu cum te taie capul”, a spus părintele pentru sursa citată.
Părintele Constantin Necula: Vladimir Putin a murit fără să știe
În ceea ce îl privește pe Vladimir Putin, Costantin Necula susține că, pentru el, liderul de la Moscova a murit de mult, fără ca măcar să știe acest lucru și tocmai din acest motiv, persoana acestui nu îl mai interesează deloc.
„A murit cu mult înainte să moară”, a spus părintele, precizând că mai degrabă este interesat dacă cineva va reuși să ofere țării ”o mentalitate”, având în vedere ceea ce se întâmplă la momentul actual.
„Pe mine nu mă mai interesează demult Putin. Am spus că a murit fără să ştie. A murit cu mult înainte să moară.
Pe mine m-a impresionat şi mă interesează dacă noi reuşim să dăm ţării acesteia o mentalitate, că în sine, crucea e mai puternică decât orice alt semn folosit în numele lui Dumnezeu, că în numele Ortodoxiei nu există cruciaţi, ci există doar Evanghelie şi Hristos”, a mai afirmat părintele Necula.
„E vremea să ne rugăm”
Constantin Necula susține că la momentul actual singurul lucru care mai poate fi făcut este rugăciunea, chiar și în cazul lui Vladimir Putin, cel care a declanșat acest masacru.
„E elementul de la care trebuie să repornim reconstrucţia lucrurilor pe care le avem de repornit.
Eu cred că e vremea să ne punem în genunchi şi să ne rugăm, mai ales pentru el (Putin – n.r.)”, a mai adăugat părintele Constantin Necula, în interviul acordat pentru Antena 3.