Preşedintele rus Vladimir Putin a dat ordin să fie întărite controalele la frontiera cu Ucraina, a anunţat serviciul de presă al Kremlinului, citat de agenţiile de presă internaţionale.
Putin a ordonat să fie luate toate măsurile necesare pentru a preveni orice eventuale treceri ilegale la posturile de frontieră, după ce Kievul a recunoscut joi că separatiştii proruşi au preluat controlul asupra a trei dintre punctele de trecere a frontierei.
Pe de altă parte, Ministrul de Externe rus a făcut apel sâmbătă la preşedintele ucrainean Petro Poroşenko să acţioneze în virtutea 'principiilor unei societăţi democratice' şi să-i elibereze pe cei doi jurnalişti ruşi deţinuţi în estul ţării, transmite Reuters.
În prima declaraţie oficială rusă de la învestirea lui Poroşenko, diplomaţia rusă a luat notă de preluarea mandatului acestuia, dar nu a făcut niciun comentariu cu privire la îndrăzneţul său discurs iniţial, în care acesta a spus că Ucraina nu va renunţa la Crimeea, anexată de Federaţia Rusă în martie. MAE rus s-a concentrat în schimb pe detenţia jurnaliştilor postului de televiziune 'Star', pe care autorităţile ucrainene au anunţat că i-au arestat vineri sub suspiciunea că efectuau acţiuni de monitorizare.
“Cerem Kievului să ia măsuri imediate pentru o eliberare necondiţionată a cetăţenilor ruşi şi să acţioneze de acum înainte în virtutea principiilor unei societăţi democratice, angajament asumat în discursul său de inaugurare de Petro Poroşenko când şi-a asumat preşedinţia Ucrainei”, potrivit comunicatului diplomaţiei ruse.
Sursa: Agerpres