Vladimir Putin a fost pe val miercuri, în timpul discursului anual din Parlament, și a promis rușilor schimbări importante. Printre acestea se numără și una extrem de controversată cu privire la un proiect propriu care să asigure independența țării față de Occident.
Rusia trebuie să să pregătească pentru posibile tentative ale Occidentului de blocare a accesului la reţeaua globală de internet prin crearea unor segmente independente de web, a declarat miercuri preşedintele Vladimir Putin.
”Cred să se vor gândi bine înainte de a o face, dar există posibilitatea teoretică ca Rusia să fie exclusă de pe internet, acesta fiind motivul penru care ar trebui să creăm segmente care să nu depindă de nimeni”, a afirmat Putin, citat de agenţia Tass.
”Nu pot vorbi în numele partenerilor noştri, ce au de gând, dar consider că ar fi extrem de dăunător pentru ei”, a mai spus preşedintele rus, fără să elaboreze.
Putin a făcut comentariile la câteva zile după ce parlamentarii ruşi au aprobat înăsprirea controlului asupra internetului, ca măsură de apărare faţă de intervenţiile străine. Criticii afirmă că proiectul de lege ar putea perturba internetul în Rusia şi ar fi folosită pentru restricţionarea opoziţiei, citat de agenţiile de presă ruseşti, transmite news.ro.
Proiectul prevede ca traficul de internet şi transferurile de date din Rusia să treacă prin puncte controlate de autorităţile statului şi crearea unui sistem naţional de domenii, pentru a permite funcţionarea internetului dacă Rusia este exclusă din infrastructura online internaţională.