Preşedintele rus Vladimir Putin l-a felicitat marţi pe Joe Biden pentru victoria în alegerile prezidenţiale din Statele Unite şi s-a declarat ‘pregătit pentru o colaborare’ cu acesta, a informat Kremlinul într-un comunicat.
Demersul președintelui rus a venit după votul prin care Colegiul Electoral american l-a confirmat pe Biden ca viitor preşedinte.
”Responsabilitate specială pentru securitatea şi stabilitatea globale”
Kremlinul afirmase că va aştepta rezultatele oficiale ale alegerilor înainte de a comenta pe marginea acestora, chiar dacă alte state l-au felicitat pe Biden pentru victorie în zilele care au urmat scrutinului de la 3 noiembrie.
‘V. Putin i-a urat preşedintelui-ales succes şi şi-a exprimat încrederea că Rusia şi Statele Unite, care au o responsabilitate specială pentru securitatea şi stabilitatea globale, ar putea, în pofida diferenţelor lor, ajuta cu adevărat la rezolvarea multor probleme şi provocări cu care se confruntă lumea’, afirmă Kremlinul în comunicatul publicat marţi.
‘În ce mă priveşte, sunt pregătit pentru o colaborare şi contacte cu dumneavoastră’, a scris Putin în telegrama de felicitare.
Joe Biden a promis că se va arăta ferm faţă de Rusia, acuzată în special de ingerinţă în sistemul electoral american pentru a favoriza în 2016 alegerea lui Donald Trump, aminteşte AFP.
Număr record de voturi pentru Biden
Colegiul Electoral a aprobat luni victoria democratului Joe Biden în alegerile prezidenţiale din Statele Unite. Marii electori, care s-au întâlnit în fiecare stat al federaţiei americane, au confirmat consacrarea victoriei lui Joe Biden, care va deveni pe 20 ianuarie cel de-al 46-lea preşedinte din istoria Statelor Unite.
Limita de 270 de mari electori, sinonimă cu victoria, a fost depăşită în favoarea lui Joe Biden în finalul după-amiezei de luni, când statul California, unde candidatul Partidului Democrat a câştigat detaşat, şi-a adăugat voturile la totalul celor exprimate.
Rezultatele scrutinului din 3 noiembrie au fost deja certificate de fiecare dintre cele 50 de state: Joe Biden a câştigat un număr record de voturi – 81.28 milioane adică 51.3% din sufragii, faţă de 74.22 milioane (46.8 %) cât a obţinut Donald Trump.