Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat luni semnarea decretului privitor la reabilitarea tătarilor din Crimeea şi a altor minorităţi etnice care au avut de suferit în timpul regimului stalinist, potrivit Reuters.
''Am semnat un decret de reabilitare a populaţiei tătare din Crimeea, a populaţiei armene, a germanilor, a grecilor, a tuturor celor care au suferit în timpul represiunilor staliniste'', a declarat Putin într-o şedinţă a Consiliului de Stat. Membrii minorităţii tătare din Crimeea, ce numără circa 300.000 de persoane (15% din populaţia regiunii), s-au opus anexării peninsulei Crimeea la Rusia care a avut loc luna trecută.
Tot luni, Vladimir Putin a aprobat amendamentele legislative destinate să faciliteze obţinerea cetăţeniei ruse de către rusofonii ce trăiesc în ţări foste republici ale Uniunii Sovietice, potrivit aceleiași surse, citată de Agerpres. Modificările operate legii privind cetăţenia rusă urmează anexării peninsulei Crimeea de Rusia şi creşterii tensiunilor în estul Ucrainei, zonă în care trăieşte o numeroasă comunitate rusă.
În urmă cu patru zile, şeful statului rus a apreciat că ieşirea din criza cu care se confruntă Ucraina depinde de garanţiile care vor putea fi date pentru ca drepturile populaţiei rusofone să fie respectate în estul ţării.