Vladimir Putin a uimit pe toată lumea
Răspunsul oficialului rus – 1,2 milioane de ani – l-ar fi surprins pe șeful statului. Episodul a avut loc în timpul unor discuții privind activitățile stației rusești Vostok din Antarctica, scrie Kiev Post.
Kozlov a anunțat că „anul trecut, de la o adâncime de peste 3,5 kilometri, datorită muncii depuse de Universitatea de minerit din Sankt Petersburg, încă din anii 70, oamenii de știință au recuperat un nucleu, o probă cilindrică, de gheață, cu o vechime de aproximativ 1.200.000 de ani”.
Și totuși, cât de veche este gheața din Antarctica?
Putin l-a întrerupt imediat pe Kozlov, care a fost și mai surprins când președintele a întrebat: „Alexander Alexandrovici, dacă acest nucleu are 1.200.000 de ani, înseamnă că există gheață pe acest loc de 1.200.000 de ani, nu? Sau ce?”.
„Da, Vladimir Vladimirovici, este corect”, a răspuns Kozlov și a continuat să explice cum intenționează Rusia să folosească rezultatele acestei cercetări ca parte a discuției globale despre schimbările climatice.
Dar Putin a insistat, dorind să afle mai multe despre formarea și vechimea gheții.
„Poate că apa nu a înghețat acum 1.200.000 de ani, ci mai aproape de noi? Este posibil?”, a întrebat Putin din nou.
Liderul de la Kremlin nu a primit răspunsul pe care-l aștepta
Liderul de la Kremlin nu a primit răspunsul detaliat pe care îl aștepta, Kozlov limitându-se să răspundă:
„Vladimir Vladimirovici, aceasta este gheața atmosferică. Până acum, știința spune că așa stau lucrurile, cum am precizat prima dată.”
”În regulă, în regulă”, a reacționat Putin, resemnat, probabil, că nu va afla mai multe. Așa că a trecut la discutarea finanțării proiectului stației antarctice.
În mediul online s-a dat drumul la reacții ironice
Acest dialog oarecum ciudat a dus la un val de ironii, glumițe și întrebări în rândul comentatorilor din mediul online, care au asociat frământările lui Putin despre vechimea gheții cu zvonurile recente referitoare la „moartea” sa, canalul Telgram General SVR, care a dat informația falsă că președintele rus a murit, susținând că trupul neînsuflețit ar fi fost ținut într-un congelator.
Un astfel de comentariu a sugerat că Putin era atât de interesat să afle cât de veche este gheața din Antarctica pentru uzul său personal, în viitor.
”Deci, dacă gheața poate dura 1.200.000 de ani, aș putea și eu să fac asta?”, a comentat ironic contul ”VictorX”.
Un altul, pe nume Thumbelina a comentat în aceeași notă ironică
„Ei bine, Putin este un expert în congelare! La urma urmei, a stat în congelator două săptămâni!”
Kremlinul a negat zvonurile, catalogându-le ”absurde”
General SVR anunța, la finele lunii trecute, că președintele Rusiei a murit, în jurul orei 20.42, ora Moscovei. Canalul Telegram afirma că trupul neînsuflețit a fost pus într-un congelator. Mai mult, medicii care au avut grijă de Putin au fost obligați să rămână în palatul Valdai, agenții de securitate închizându-i pe aceștia în mai multe camere.
Sursa citată a mers mai departe cu farsa, afirmând că oamenii din anturajul lui Vladimir Putin au pregătit deja o dublură pentru a prelua rolul de președinte. În replică, Kremlinul a negat zvonurile, numindu-le ”absurde”.
Conform acestui canal, Dmitry Kochnev (59 de ani), directorul Serviciului Federal de Securitate, a lansat o operațiune pentru a ascunde moartea lui Putin.
”La aproximativ 20.00 ora Moscovei, medicii aflați la datorie au chemat o echipă adițională de medici care timp de 15 minute l-au resuscitat pe președinte”, afirma General SVR.
Afirmațiile l-au determinat pe purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, să respingă în două rânduri speculațiile privind sănătatea lui Putin. Peskov a calificat zvonul inițial drept o „farsă”. El a adăugat că președintele rus este „bine”, conform publicației controlate de stat TASS.