A început votul anticipat pentru alegerile prezidențiale din Rusia în Zaporojie
Procesul de vot anticipat pentru alegerile prezidențiale ruse a început duminică în regiunea ucraineană Zaporojie.
Potrivit TASS, primele persoane care au votat în alegerile prezidențiale ruse sunt locuitorii din apropierea liniei frontului și militarii.
În contextul acestor alegeri, programate pentru mijlocul lunii martie, se preconizează că președintele rus Vladimir Putin va obține al cincilea mandat și va rămâne la Kremlin până în 2030.
La începutul lui februarie, candidatura la președinție a unui opozant, Boris Nadejdin, care s-a pronunțat împotriva Războiului din Ucraina, a fost respinsă.
Zaporojie este una dintre cele patru regiuni ucrainene ale căror anexări au fost proclamate în septembrie 2022 de către Vladimir Putin, în urma unor referendumuri respinse drept o „farsă” de către Ucraina și Occident.
Rusia a mai organizat în trecut alegeri în teritoriile pe care le-a ocupat în Ucraina. Scopul a fost de a-și legitima ocupația. Llocuitorii din regiunile ocupate în Ucraina pot vota fie cu pașaportul rus, fie cu pașaportul ucrainean, mai relatează TASS.
În unele regiuni din Rusia, votul anticipat pentru alegerile prezidențiale a început duminică, potrivit sursei citate.
„Votul anticipat în zone cu un acces dificil şi izolate, în alegerile prezidenţiale ruse, a început în regiuni din districtul Extremului Orient”, anunţă comisii electorale.
Aproximativ 70,000 de persoane au posibilitatea să voteze anticipat în Extremul Orient rus.
Alegerile prezidențiale ruse sunt programate să aibă loc în perioada 15-17 martie. Acesta este primul scrutin prezidențial de trei zile din istoria Rusiei.
Planul lui Vladimir Putin după alegeri
Care este însă planul lui Vladimir Putin după alegerile prezidențiale? Șeful Uniunii Europene a emis un semnal puternic de alarmă în legătură cu conflictul din Ucraina.
Josep Borrell, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene, a avertizat cu privire la posibilitatea unei noi ofensive la scară mare din partea Federației Ruse. Potrivit lui, această ofensivă ar putea fi declanșată după încheierea alegerilor prezidențiale din martie 2024.
În lumina acestei situații, Borrell subliniază importanța sprijinului din partea Uniunii Europene pentru Ucraina. Acest sprijin este crucial pentru securitatea întregii Uniuni Europene.
Josep Borrell a subliniat că acesta este motivul pentru care s-au discutat rezultatele planificate ale sprijinului militar al Uniunii Europene pentru anul 2024. Potrivit datelor discutate la ultima întâlnire a miniștrilor din domeniul Apărării, acest sprijin este estimat la peste 20 de miliarde de euro. Mai multe puteți citi aici.