Președintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că dorința Occidentului de a-și menține dominația pe scena mondială sporește riscurile de conflict.
Vladimir Putin acuză Occidentul: Agravează situația internațională
„Potențialul de conflict în lume este în creștere și aceasta este o consecință directă a încercărilor elitelor occidentale de a-și păstra dominația politică, financiară, militară și ideologică prin orice mijloace”, a declarat Vladimir Putin, potrivit Reuters.
Liderul de la Kremlin a transmis un mesaj video cu ocazia unui summit al miniștrilor Apărării din cadrul Organizației de Cooperare de la Shanghai și al unui grup de țări ex-sovietice. Mesajul președintelui rus a fost publicat de Kremlin.
„Ei multiplică în mod deliberat haosul și agravează situația internațională”, a mai spus Vladimir Putin.
Occidentul „exploatează” Ucraina
De asemenea, Vladimir Putin a acuzat Occidentul că „exploatează” Ucraina și că folosește populația acesteia ca și „carne de tun” într-un conflict împotriva Rusiei.
Vladimir Putin a prezentat în repetate rânduri războiul din Ucraina – pe care Moscova îl numește „operațiune militară specială” – drept un conflict între Rusia și Occident, criticându-i pe cei care au oferit sprijin militar și financiar Ucrainei.
La polul opus, Kievul, țările europene și Washingtonul susțin că Moscova a folosit pretextul preocupărilor de securitate pentru a lansa un război cinic de agresiune împotriva vecinului său pro-european, în încercarea de a cuceri porțiuni de teritoriu și de a-l răsturna pe președintele Volodimir Zelenski.
Va folosi Rusia arma nucleară?
Liderul de la Kremlin a declarat, în cadrul unei videoconferințe cu membrii Consiliului rus pentru drepturile omului, că riscul unui război nuclear în Ucraina crește, dar asigură că Rusia nu va folosi arma nucleară. Acesta a spus, pe 7 decembrie, că țara sa va recurge la arma nucleară ca răspuns la acțiunile altor state, subliniind că Federația Rusă nu va transfera arme la bazele din alte țări, făcând referință la Statele Unite ale Americii (SUA).
„Nu am înnebunit, suntem conștienți ce sunt armele nucleare. Noi considerăm armele de distrugere în masă, arma nucleară, ca un mijloc defensiv. (Folosirea acesteia) este construită în jurul a ceea ce se numește „lovitura de represalii”: dacă suntem loviți, lovim ca răspuns. Nu vom alerga în jurul lumii fluturând această armă ca pe o lamă de ras”, spune președintele rus, potrivit agențiilor de presă France Presse, Reuters și EFE.