„Dezvoltăm cooperarea umanitară după restricțiile în privința COVID. Gradual, reluăm schimburile culturale, turistice, științifice, în scopul promovării în viitor a înțelegerii reciproce și a afecțiunii reciproce. În anul 2022 a fost declarat în țările noastre ca anul cooperării ruso-chineze în mai multe planuri. Și măsuri noi au fost implementate în privința tinerilor, a sportului, a studiilor științifice și a exportului paralel.
Totodată, am încurajat sosirea atleților chinezi în Kazahstan anul viitor. Aceste cooperări vor fi îmbinate cu cele în domeniul digital şi al inteligenței artificiale şi dorim să-i promovăm în felul ăsta pe prietenii noștri chinezi. Vom organiza jocuri reciproce de acest tip în China. Am stabilit că viziunile Rusiei și ale Chinei converg într-un număr de aspecte: în privința conflictelor internaționale, în privința uzului măsurilor politice, principiul neinterferenței în treburile interne ale libertății comerțului sunt violate. Chiar și dreptul la educație.”, a spus Putin.
Vladimir Putin, noi amenințări la adresa Occidentului
Vladimir Putin a salutat planul de pace al Chinei, în contextul războiului din Ucraina, dar a criticat decizia Marii Britanii de a furniza Kievului tancuri și alte echipamente. Potrivit acestuia, Occidentul a decis să lupte împotriva Rusiei cu toate mijloacele, iar Moscova se vede nevoită să acționeze ca atare.
„Şi în acest context Rusia și China sunt împotriva oricăror blocuri care să violeze interesele celorlalte țări în beneficiul propriu, militar și economic. Sigur, nu am ocolit situația din Ucraina. Credem că multe dintre punctele promovate în planul de pace al Chinei pot fi agreate de Rusia și pot fi luată ca o bază pentru un agrement de pace atunci când părțile vor fi gata pentru asta.
Dar această perspectivă, această pregătire nu este observată de partea cealaltă. Mai mult, am fost informat că, în timp ce președintele și cu mine discutam posibilitățile de implementare ale planului chinez de pace, și președintele și-a petrecut mult timp discutând acest plan împreună cu noi ieri, astăzi a devenit clar, am observat că Marea Britanie, prin adjunctul secretarului apărării, a agreat atât trimiterea de tancuri, cât și de alte echipamente către Ucraina. Așa că pare că Occidentul a decis să lupte împotriva Rusiei cu toate mijloacele, alături de Ucraina.
Și insist că, dacă asta se va întâmpla, Rusia va fi nevoită să reacționeze în consecință. Vreau să spun că, dacă Vestul colectiv, în colectivitate, folosește componente nucleare, precizez că China și Rusia își vor forma o politică externă independentă, în solidaritate și în încercarea de a forma o lume multipolară, bazată pe Organizația Națiunilor Unite, a Consiliului său de Securitate, și a dreptului internațional.”, a declarat acesta.
Liderul de la Kremlin le-a mulțumit prietenilor chinezi pentru munca depusă împreună și a asigurat că va face totul pentru menținerea prieteniei dintre Rusia și China.
„Credem că este foarte important să ne sprijinim unii pe alții în cadrul cooperării Shanghai și a BRICS, prin atragerea și a altor forumuri multilaterale. Vom urmări în continuare promovarea schimburilor euro-asiatice și consolidarea parteneriatului euro-asiatic. Vreau să le mulțumesc prietenilor chinezi pentru munca noastră împreună şi să îi asigur că vom face totul pentru continuarea relațiilor de prietenie dintre Rusia și China, în interesul țărilor noastre și al popoarelor noastre”, Vladimir Putin.
S-a semnat un parteneriat strategic pentru revigorarea cooperării dintre China și Rusia
Președintele chinez Xi Jinping i-a mulțumit lui Vladimir Putin pentru primirea călduroasă și a spus că au semnat un parteneriat strategic pentru o nouă eră a cooperării dintre China și Rusia.
„Stimate domnule președinte Putin și prieteni din mass-media, bună ziua tuturor! Este o plăcere să fiu împreună cu președintele Putin și să mă întâlnesc cu dumneavoastră. Mai întâi de toate, îi mulțumesc președintelui Putin pentru că ne-a oferit prilejul, mie și delegației chineze, să fim primiți aici și pentru tratamentul ospitalier. Aceasta este a doua călătorie în cei 3 ani. Am fost aici în urmă cu 3 ani, acum este prima vizită de stat în Rusia, ca președinte ales.
În ultimii ani, eu și președintele Putin am stabilit o relație foarte strânsă, am stabilit comunicare și consider că cooperarea dintre cele două țări este fructuoasă. Eu și președintele Putin am avut o întâlnire fructuoasă, plină de rezultate și prietenoasă. Am discutat o mulțime de probleme esențiale regionale și internaționale, care sunt pe agendă astăzi. Am semnat un parteneriat strategic pentru o nouă eră a cooperării între China și Rusia.”, a declarat acesta.
China și Rusia plănuiesc să coopereze pe toate planurile
Liderul de la Beijing a precizat că Rusia și China își vor consolida cooperarea economică și pe toate planurile.
„Înainte de anul 2030, cooperarea economică dintre China și Rusia are un plan care a fost semnat astăzi. Acestea pun bazele unor planuri importante pentru cooperarea în viitor dintre țările noastre. Împreună cu președintele Putin am examinat beneficiile relațiilor noastre din ultima perioadă, din ultimii ani și am constatat că relația dintre țările noastre a surclasat stricta relație bilaterală. Relația noastră este foarte importantă pentru pentru lumea internațională și pentru viitorul planetei. În scopul acesta, în beneficiul acesta, noi ne vom adânci cooperare economică și pe toate planurile. În noua eră ne vom deschide ochii, vom lărgi perspectiva înspre noi tratate, pentru a menține relația dintre China și Rusia, pentru a contribui mai mult decât până acum la dezvoltarea umanității.”, Xi Jinping.