Există noi temeri în ceea ce privește Rusia și tendința lui Vladimir Putin de a escalada războiul din Ucraina. Printre țintele vizate de Moscova ar putea fi și țări NATO din apropierea Ucrainei care livrează cantități importante de armament Kievului.
Prăbușirea spectaculoasă a armatei lui Vladimir Putin în Ucraina a reaprins temerile că Rusia ar putea recurge la gesturi nechibzuite.
Țări NATO de lângă Ucraina ar putea fi vizate
De asemenea, în contextul în care Volodimir Zelenski îl presează pe preşedintele american Joe Biden pentru a-i livra arme noi şi mai puternice, care pot lovi ținte din Rusia, îngrijorările sunt și mai mari.
Administrația Biden a amânat cererea Ucrainei de a furniza rachete cu rază de acțiune mai lungă de teamă că ar putea provoca un răspuns periculos din partea Rusiei, în timp ce înalți oficiali ai Pentagonului se opun acestei idei.
Oficialii americani nu știu exact cum ar putea să escaladeze conflictul din Ucraina, dar au înaintat mai multe opțiuni pe care Vladimir Putin le are la îndemână.
Printre acestea se numără un bombardament nediscriminatoriu al oraşelor ucrainene sau o campanie de ucidere a unor lideri ucraineni de rang înalt. De asemenea, ar putea fi vizate și centrele de aprovizionare din afara Ucrainei situate în ţări NATO precum Polonia şi România care livrează cantităţi importante de arme, muniţie şi echipament militar în această țară, scrie New York Times.
Avertismentul lansat de Moscova
În acest context, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova, a avertizat deja Statele Unite împotriva furnizării unei astfel de arme Ucrainei, calificând-o drept o „linie roșie”.
„Dacă Washingtonul decide să furnizeze rachete cu rază mai lungă de acțiune Kievului, atunci va depăși o linie roșie și va deveni parte directă a conflictului”, a declarat Zakharova.
Acestea fiind spuse, SUA au precizat anterior că nu vor furniza Ucrainei aceste rachete cu rază lungă de acțiune, deoarece rachetele GMLRS furnizate în prezent forțelor ucrainene sunt suficiente pentru a satisface nevoile operaționale actuale ale acestora pe câmpul de luptă.
Rusia ar putea riposta cu arme nucleare
De asemenea, nu este exclus ca președintele rus Vladimir Putin să desfășoare un atac nuclear după ce va suferi înfrângeri umilitoare pe câmpul de luptă, a avertizat recent un fost diplomat american de rang înalt.
„Mă tem că vor riposta acum în moduri cu adevărat imprevizibile”, a avertizat Rose Gottemoeller, fost secretar general adjunct al NATO, „și moduri care ar putea implica chiar arme de distrugere în masă”.
Gottemoeller a declarat că nu este îngrijorată de rachetele balistice intercontinentale masive ale Rusiei, care traversează oceanele și pot distruge orașe, ci de așa-numitele arme nucleare tactice.