Într-un articol publicat la data de 12 iulie pe site-ul oficial al Kremlinului, Vladimir Putin vorbește despre teza sovietică precum că România a „ocupat” Basarabia în 1918.

Articolul redactat de liderul rus este intitulat „Despre unitatea istorică a ruşilor şi ucrainenilor” și prevede mai multe plăsmuiri sovietice asupra trecutului istoric, care corespund cu planurile de viitor ale Rusiei.

Totodată, Vladimir Putin vorbește și despre integralitatea teritorială a Ucranei, pe care o pune sub semnul întrebării. Liderul rus menționează că „nu va permite niciodată teritoriilor noastre istorice şi persoanelor apropiate nouă care locuiesc acolo să fie utilizate împotriva Rusiei”, iar avertismentul face referire la oricare a propiere a Ucrainei de NATO sau de UE.

În ceea ce privește agresiunea teritorială împotriva Ucrainei și anexare Crimeei, liderul rus a eplicat și aceste aspecte pentru a nu lăsa loc de interpretări. Vladimir Putin scrie că peninsula de la Marea Neagră „a fost dată” în 1954 Ucrainei Sovietice cu „încălcarea gravă” a normelor în vigoare.

România a ocupat Basarabia

România a intrat și ea în abordarea liderului rus. Vladimir Puin a subliniat faptul că România a fost cea care a ocupat Basarabia în anul 1918, lucru care confirmă faptul că el susține perpetuarea tezei „ocupantului român”.

„În 1940, Ucraina Sovietică a încorporat o parte din Basarabia, care a fost ocupată de România în 1918, precum şi Bucovina de Nord”, se arată în articolul redactat de președintele rus.

De menționat este faptul că, teritoriul despre care vorbește Putin a fost anexat de Imperiul Rus în 1812 în urma Tratatului de la Bucureşti cu Imperiul Otoman. Teoretic, Rusia a destrămat Principatul Moldovei şi s-a lansat apoi în ştergerea identităţii populaţiei dintre Prut şi Nistru, precum şi a îndepărtării ei de arealul românesc.

Primul regim de ocupaţie rusă între Nistru şi Prut a durat până în primăvara anului 1918, când Basarabia, reconstituită ca Republica Democratică Moldovenească la sfârşitul lui 1917, s-a declarat independentă faţă de Rusia bolşevică şi s-a unit cu România.

În anul 1940, România Mare s-a destrămat, pierzând atât Basarabia, Bucovina de Nord cât şi Ţinutul Herţa în urma unui ultimatum sovietic. Această mișcare a fost condiționată de de tratatul de neagresiune nazisto-sovietic semnat în august 1939 de către Joachim von Ribbentrop, ministrul de Externe al lui Hitler, şi Viaceslav Molotov, ministrul de Externe al lui Stalin.

Un articol-program

Comentatorii ruști sunt de părere că articolul publicat de liderul rus nu ar trebui să fie băgat în seamă, având în vedere faptul că este doar o expunere a manualelor sovietice de istorie.

Pe de altă parte, redactorul şef al postului de radio Ecoul Moscovei, Aleksei Venediktov, de profesie istoric, susţine contrariul. Mai exact, acesta susține că articolul redactat de Vladimir Puin este, de fapt, o „fundamentare a esenţei (neo)imperiale a Rusiei actuale”, care conține „revendicări şi pretenţii teritoriale”.

Mai exact, redactorul șef rus este de părere că articolul reprezintă în esență un program, având în vedere faptul că, la doar o zi după apariția sa, ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu a dispus ca textul să fie inclus pe lista subiectelor obligatorii pentru pregătirea militar-politică a soldaţilor ruşi.