Pe cealaltă parte, președintele Rusiei, Vladimir Putin, l-a acuzat pe Petro Poroșenko că a orchestrat o ”provocare” navală în Marea Neagră, pentru a-și crește popularitatea înaintea alegerilor.

„A fost organizată de preşedinte înainte de alegeri. El este pe locul cinci la popularitate şi atunci a trebuit să facă ceva. A fost folosit incidentul ca un pretext pentru a implementa legea marţială”, a declarat Putin.

Preşedintele rus, vorbind la un forum economic la Moscova, a declarat că vestul este gata să ierte politicienii din Ucraina pentru că cred în narativa anti-Rusia pe care o promovează Kievul, transmite News.ro.

„Navele militare au intrat în apele teritoriale ale Rusiei şi nu au răspuns gărzilor de coastă… Ce puteau face?”, a declarat el. „Ar face la fel şi în ţara ta, este absolut evident”, i-a transmis el unui om de afaceri străin. „Aceste ape teritoriale au fost mereu ale noastre, chiar înainte ca Crimeea să facă parte din Rusia”, a adăugat Putin.

De asemenea, Rusia îşi trimite noi sisteme de rachete sol-aer S-400 în Crimeea, acest lucru tensionând şi mai mult situaţia cu Ucraina. Kremlinul a trimis, treptat, din ce în ce mai multe dizpozitive militare în Crimeea de când a anexat peninsula de la Ucraina în 2014, transformând-o în ceea ce presa de stat din Rusia a numit „o fortăreaţă”, scrie Digi24.ro.