Mircea Geoană a fost invitat recent într-un podcast în care a vorbit despre problemele actuale de securitate națională, despre eventuala revenire a sa în politica românească, dar şi despre discuţiile sale cu Vladimir Putin.

Vladimir Putin nu a vrut deloc ca România să intre în UE

Acesta a mărturisit că a fost total surprins atunci când Vladimir Putin a încercat să convingă România să stea departe de Uniunea Europeană.

Președintele Rusiei avertiza oficialii români că țara noastră ar putea fi transformată de către UE „într-o colonie economică”.

„Da. L-am întâlnit pe Vladimir Putin. Şi mi-a spus: «Mă, suntem foarte nemulţumiţi că aţi intrat în NATO, dar cu americanii mai ştim să lucrăm, dar atenţie cu UE, că vă transformă în colonie economică!».

Încerca să ne convingă să stăm departe de Uniunea Europeană, m-a frapat, eu credeam că NATO ar fi marea lui temere.

Nu l-am ascultat, dacă zice ceva, eu fac opusul, mă duc în cealaltă direcţie! Ce s-ar fi întâmplat cu România dacă nu eram în NATO?!

Unde s-ar fi oprit ruşii? În ce situaţie am fi fost? Am fi avut bravura ucrainenilor? Am fi avut sprijin atât de mare din partea Occidentului?”, a explicat secretarul general adjunct al NATO.

„Trebuie să alegi: vrei să fii într-o casă cu temelie serioasă şi o ţară serioasă, vrei să fii un om liber, să ai podcast-uri, să-ţi alegi liderii care-ţi plac şi să-i trimiţi la plimbare pe ăia care nu-ţi plac sau vrei să mergi la gulag pentru că ai avut curajul să spui ceva împotriva iubitului conducător”, a adăugat Mircea Geoană, invitat recent în podcastul „Fain și simplu” al lui Mihai Morar.

Amintim faptul că, anterior, secretarul general adjunct al NATO a oferit detalii noi despre planurile militare ale lui Vladimir Putin și ale armatei sale în războiul din Ucraina.

Războiul din Ucraina se va extinde și în alte state europene? Mircea Geoană a explicat tot

Mircea Geoană a comentat anterior declarația recentă a șefei spionajului din Statele Unite ale Americii, Avril Haines, potrivit căreia armata rusă s-ar putea extinde în alte state europene, trecând de regiunea separatistă Donbas (Ucraina), spre Transnistria (Republica Moldova).

El susține ferm că președintele rus nu și-a abandonat planul inițial de a decapita regimul politic din Ucraina sau de ocupa complet Kievul.

Însă, acum, există riscul luării unor decizii ad-hoc, fără a ține cont de realitatea de pe terenul de luptă sau de rezistența forțelor ucrainene.

„M-am întâlnit cu doamna Haines și avem analize foarte similare. Există o discrepanță semnificativă între nivelul ambiției politice a președintelui Putin – noi nu credem că și-a abandonat planul inițial de a ocupa Ucraina sau măcar de a decapita regimul de la Kiev.

Nu a reușit să facă asta, așa că are ambiții politice la un nivel ridicat, în timp ce capabilitățile militare, trupele pe care le are la sol, înfrângerea suferită la Kiev, faptul că are probleme cu moralul trupelor, prin toate acestea vedem o discrepanță între ambițiile politice și capabilități”, a declarat recent Mircea Geoană într-un interviu acordat CNN.

„Haines are dreptate, deoarece când există astfel de discrepanțe, riscul unor decizii luate ad-hoc, care nu iau în considerare reacțiile de pe teren – rezistența îndârjită a ucrainenilor, sprijinul pe care îl primesc din partea țărilor aliate – ar putea genera un oarecare factor de risc”, a adăugat acesta.