Multă vreme a părut că ofensiva Azerbaidjanului, sprijinită de Turcia, împotriva Armeniei, va fi însoțită de o pierdere a influenței rusești în Caucazul de Sud, dar s-a dovedit corect tocmai opusul.
Câștigătorul neașteptat
Războiul armeno-azer pentru regiunea Nagorno-Karabah are un câștigător neașteptat: președintele rus Vladimir Putin. În ultimele săptămâni se credea că războiul va duce la pierderea influenței rusești în Caucazul de Sud. Apelurile Moscovei de a pune capăt luptelor au fost la fel de ignorate precum cele ale statelor occidentale.
Turcia a stat ferm de partea Azerbaidjanului din punct de vedere politic și militar, și astfel, odată cu înaintarea forțelor armate azere, influența lor în regiune părea, de asemenea, să crească. La Moscova, mulți s-au întrebat de ce conducerea rusă privește pasiv: a fost surprinsă de evoluția conflictului și nu știa cum să reacționeze?
Se temea de coeziunea alianței sale militare ODKB (Organizația Tratatului de Securitate Colectivă), ale cărei state membre vorbitoare de turcă din Asia Centrală erau de partea Azerbaidjanului și nu de cea a membrului ODKB Armenia?
Ipotezele ar putea să nu fie greșite
Este foarte posibil ca ipotezele din spatele acestor întrebări să nu fi fost deloc greșite, dar Moscova a reușit să folosească situația în favoarea sa. Influența Turciei fie a fost mult supraestimată, fie Kremlinul a reușit să o elimine.
Ideea unui grup de lucru bilateral turco-rus pentru rezolvarea conflictului a fost lansată luni de către autoritățile de la Ankara, iar președintele Erdogan a precizat că Azerbaidjanul va continua lupta până când regiunea Nagorno-Karabah va fi complet cucerită.
Câteva ore mai târziu a fost făcută publică o negociere pentru încetarea focului condusă de Vladimir Putin, fără participare din partea Turciei, cu președintele azer Ilham Aliyev și prim-ministrul armean Nikol Pașinyan.
Succes pentru Moscova
Amplasarea pe teritoriul Azerbaidjanului a unor forțe armate ruse de menținere a păcii reprezintă un mare succes pentru Moscova. Influența sa crește într-un fost stat al Uniunii Sovietice, care până acum își păstrase întotdeauna distanța față de Rusia.
Mai mult, se pune întrebarea cu privire la ce argumente sau pârghii a putut folosi Putin pentru a-l convinge pe dictatorul azer Aliyev să înceteze pe loc lupta și, de asemenea, să accepte soldați ruși în țara sa.
Faptul că și turcii ar trebui să fie prezenți în centrul de control al forțelor de menținere a păcii nu este altceva decât o măsură pentru protejarea imaginii lui Aliyev. După ce în ultimele câteva săptămâni a alimentat, în mod constant, o atitudine triumfală în propria țară, Ilham Aliyev se află acum sub presiunea de a justifica frânarea de urgență a operațiunilor militare. Așa cum se evidențiază, această măsură poate fi înțeleasă și prin faptul că acordul de încetare a focului nu conține nimic despre viitorul statut al regiunii Nagorno-Karabah.
Putin se poate lăuda cu un nou succes: odată cu semnarea capitulării de facto de către prim-ministrul armean Nikol Pașinyan, s-a încheiat și experimentul democratic propus de acesta în Armenia. Kremlinul nu s-a arătat niciodată mulțumit de un astfel de experiment, oricât de mult ar fi afirmat Pașinyan legăturile Armeniei cu Rusia în ceea ce privește politica externă. Acum, toate forțele democratice din Armenia sunt însoțite de un iz al trădării ce nu poate fi șters.
