Vladimir Putin, cel mai bogat om din lume? Oligarhii ruși i-ar fi construit un palat regesc la Marea Neagră (VIDEO)

Vladimir Putin

Sursa: Twitter

O investigație difuzată de CNN arată legătura dintre președintele rus Vladimir Putin și un palat de-a dreptul regesc construit de oligarhii ruși la Marea Neagră. Potrivit informațiilor transmise de șefa investigațiilor din cadrul Fundației Anti-Corupție, construcția este „în mare parte un simbol şi o miniatură a Rusiei lui Putin”.

Legătura cu palatul regesc construit de oligarhii ruși la Marea Neagră

Fundația Anti-Corupție, o organizație înființată de Aleksei Navalnîi, a transmis informația respectivă în contextul în care Kremlinul a comunicat, la un moment dat, că președintele rus Vladimir Putin este proprietarul unui apartament de 74 de metri pătrați.

Astfel, organizația înființată de opozantul lui Putin susține că palatul ridicat pe malul Mării Negre ar fi fost construit din banii oligarhilor ruși pentru liderul de la Kremlin, conform CNN. Imagini cu palatul pot fi vizualizate la finalul articolului.

Trebuie menționat că este vorba despre o construcție care are 190.000 de metri pătrați. Mai mult, din aer pot fi văzute o biserică, o ceainărie, un amfiteatru și chiar un presupus ring de hockey subteran. Amintim că Vladimir Putin este un pasionat recunoscut al acestui sport. Totuși, zona este interzisă pentru avioane și bărci.

Informațiile transmise de șefa investigațiilor din cadrul Fundației Anti-Corupție

Totodată, Maria Pevcic, șefa investigațiilor din cadrul Fundației Anti-Corupție, a subliniat că Putin „nu se mai vede pe sine ca un angajat al guvernului”, ci ca pe „un țar, ca un fel de rege”.

„Acest palat este în mare parte un simbol şi o miniatură a Rusiei lui Putin. El nu se mai vede pe sine ca un angajat al guvernului, ca pe o persoană aleasă. Se vede ca un țar, ca un fel de rege. Şi prin urmare, un țar rus merită un palat. A fost plătit de oligarhii ruși, de companii rusești de stat. Bani de la rușii de rând au fost furați și direcționați pentru construirea acestei grozăvii la Marea Neagră”, susține Maria Pevcic.

Totuși, sursa menționată spune că nu a putut verifica independent legătura dintre Vladimir Putin şi construcția respectivă iar purtătorul de cuvânt al liderului de la Kremlin a negat din nou că președintele rus ar deține vreun palat.

Reacțiile oamenilor nu au întârziat să apară în urma imaginilor difuzate de CNN.

„Stupiditatea acestei bogații este că nu poți lua nimic cu tine atunci când mori! (…) Își petrece zilele luptând războaie și distrugând vieți, în timp ce conduce un guvern prefăcut. Care e scopul? Asta e definiția unei nebunii complet criminale”, a reacționat un american.

„Putin a învățat o lecție importantă din istoria țarilor ruși: Nu lăsa oamenii să știe cât de bogat ești cu adevărat și nu te lăuda”, a spus un alt om.