Mai multe țări UE cer independența față de gazul rusesc. Lovitură fără precedent pentru Putin: Acum este momentul
Statele membre ale Uniunii Europene negociază o serie de măsuri ecologice pentru a scăpa de dependența energetică față de Rusia. Printre aceste măsuri se numără revizuirea pieței de carbon a Uniunii Europene, interzicerea mașinilor cu motoare cu combustie internă și obiective mai mari pentru extinderea energiei regenerabile. De asemenea, aceste propuneri doresc să reducă efectele cu gaz de seră ale blocului comunitar cu 55% față de nivelurile din 1990. UE speră ca acest lucru să se întâmple până în 2030, scrie Reuters.
Pe de altă parte, pe fondul ofensivei Rusiei în Ucraina, țările membre ale blocului comunitar încearcă să pună capăt dependenței de combustibili ruși până în anul 2027.
”Acum este momentul să fim îndrăzneţi şi să avansăm cu determinare în ceea ce priveşte tranziţia ecologică. Orice întârziere sau ezitare nu va face decât să ne prelungească dependenţa energetică”, arată 11 state din Uniunea Europeană.
Ambițiile trebuie sporite
Cele 11 state au făcut o declarație comună care va fi publicată în cursul zilei de joi și care mai arată că ”negocierile privind acest pachet ar trebui accelerate şi ambiţiile ar trebui să fie sporite”.
Declarația, condusă de Danemarca, a fost semnată de Austria, Germania, Spania, Finlanda, Irlanda, Luxemburg, Letonia, Olanda, Suedia şi Slovenia.
În plus, ministrul danez al Climei, Dan Jorgensen, a declarat că cele 11 țări solicită ”un drum verde către independenţa energetică a UE faţă de combustibilii fosili ruşi cât mai curând posibil”.
Amintim că Federația Rusă furnizează 40% din gazul european, motiv pentru care cele 11 țări menționate anterior spun că trebuie evitată blocarea emisiilor pentru ca gazul rusesc să poată fi înlocuit. În plus, pentru a pune capăt dependenței de Rusia, Uniunea Europeană trebuie să se asigure că rămâne pe drumul cel bun pentru a elimina emisiile nete de carbon până în 2050.
Pe de altă parte, Bruxellesul se așteaptă ca aceste propuneri să reducă consumul de gaz al Uniunii Europene cu 30% până în 2030, asta dacă vor fi aprobate.
O expansiune mai rapidă a energiei regenerabile şi economiile de energie ar putea contribui, de asemenea, la reducerea facturilor la energie, care au crescut vertiginos pe fondul preţurilor ridicate la gaze din ultimele luni, mai scrie presa internațională.