Președintele rus, Vladimir Putin, a susținut un discurs de câteva minute pe stadionul moscovit Lujniki, doar la o zi distanță după cuvântarea-maraton către Parlament, în care a acuzat, din nou, SUA și NATO, că se află la originea conflictului din Ucraina.

De asemenea, șeful statului rus a precizat că războiul va continua.

Vladimir Putin susține că Rusia este de neînvins

„Ne întâlnim în ajunul zilei Apărătorului Patriei. Aceste cuvinte conțin ceva imens, deosebit. Aș putea spune – ceva mistic și sfânt. Nu întâmplător, cele mai multe rugăciuni încep cu aceste cuvinte, referitoare la familie și patrie. În general, în inima noastră patria și familia sunt același lucru.

Astăzi, cu ocazia operațiunii militare speciale, ne-am adunat aici pentru acest eveniment sfânt. Ascultându-i pe cei din conducerea militară a țării (știm că) au loc lupte ale curajoșilor noștri apărători. Ne mândrim cu ei. Să strigăm în cinstea lor de trei ori ura! (…)

Voi, cei care sunteți aici, îi susțineți pe luptătorii noștri și vă mulțumesc pentru asta. Astăzi, pentru a ne apăra cultura, limba, teritoriile, cu toții, întregul nostru popor, suntem apărătorii patriei noastre. Vă felicit cu ocazia acestei sărbători, a Zilei Apărătorului patriei noastre”, a declarat ferm Vladimir Putin, pe stadion, înainte de intonarea imnului Rusiei.

Între timp, la Varșovia, liderii occidentali s-au întâlnit cu Joe Biden

Liderul rus i-a menționat anterior și pe „cei mai tineri patrioți, copiii care scriu scrisori în sprijinul luptătorilor noștri” și a continuat afirmând: „Suntem de neînvins”, relatează postul Antena 3 CNN.

Sursa citată remarcă faptul că șeful statului rus și-a sincronizat, aparent, prezența pe stadion pentru a coincide cu ora la care, la Varșovia, are loc întâlnirea președintelui american Joe Biden cu liderii statelor de pe Flancul Estic al NATO.

La întâlnirea din capitala polonă este invitată și Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, față de care Joe Biden și-a exprimat, marți, 21 februarie, în mod public, solidaritatea, în contextul temerilor că Rusia ar pregăti destabilizarea situației în Republica Moldova.

Circa 200.000 de mii de oameni au fost aduși pe stadionul Lujniki, fiind plătiți cu echivalentul a șase euro, a precizat postul american de televizunea BBC.