Prin natura sa, spionajul este sinonim cu secretomania, dar unele surse au sugerat că membrii de top ai FSB ar fi arestați sau concediați. Luna trecută, membri ai Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB) au început să dispară.
Unele detalii încep să iasă la iveală abia acum și explică de ce Rusia pierde războiul din Ucraina. Dar și de ce democrațiile, fie ele și decadente, se dovedesc a fi mai bune în luptă decât dictaturile brutale, potrivit Washington Examiner.
Până în 2014, Ucraina a fost împărțită între pro-Occident și pro-ruși. Unii ucraineni au vrut să se alăture instituțiilor lumii libere, inclusiv NATO. Alții au preferat, dacă nu o fuziune cu Rusia, cel puțin o relație specială cu ceea ce ei considerau a fi națiunea-soră. Când Putin a anexat Crimeea și a început să rupă regiunea Donbas a oferit Ucrainei o majoritate solid pro-occidentală.
Putin a creat astfel, fără să vrea, ceea ce, din perspectiva sa, era o situație intolerabilă. Ultimul lucru pe care și-l dorea era o populație ”înrudită” la granița Rusiei, vorbind o limbă asemănătoare, dar îndreptându-se către democrație. Așa că a început să se pregătească pentru o intervenție militară ulterioară și mai decisivă.
Cum s-a încercat pregătirea terenului?
Din 2015, Serviciul 5 SOiMS (ramura de informații externe a FSB) a fost însărcinat cu pregătirea terenului. Conducătorii civili și unii militari din Ucraina trebuiau mituiți. Ideea era că, atunci când va veni momentul, ucrainenii cu funcții importante, precum primarii, guvernatorii regionali, generalii și șefii de poliție, vor schimba tabăra, deschizând porțile larg celor care i-au plătit.
Dar șefii FSB nu au crezut nicio clipă că va avea loc o invazie. Și pentru că Rusia este Rusia, banii au fost băgați în iahturi luxoase din Cipru și în conturile elvețiene.
Acum să ne imaginăm o scenă de la finele anului 2021. Putin și-a chemat mai marii spionajului și le-a cerut să confirme că mita a fost plătită și că instituțiile-cheie ucrainene se vor lăsa repede pe mâna invadatorului rus. Îngroziți, agenții ruși l-au asigurat că, da, totul e OK, în timp ce încercau cu disperare să găsească o cale de ieșire din groapa pe care și-o săpaseră singuri.
Ce le rămânea ofițerilor corupți ai FSB să facă?
Fuga nu era o opțiune. Fostul lor coleg, Alexander Litvinenko, a fugit la Londra, acuzând FSB că a orchestrat criza de ostatici de la Teatrul Dubrovka din 2002. Dar fuga nu l-a protejat. A fost otrăvit cu poloniu, în 2006.
Un alt fost agent, Serghei Skripal, a fugit la Salisbury, dar a fost otrăvit cu Novichok, în 2018, de doi agenți GRU. Dacă nici măcar sub umbrela protectoare a Reginei Angliei nu există o garanție privind securitatea, ce le rămânea ofițerilor corupți ai FSB să facă?
Nimeni nu a vrut să fie purtător de vești proaste
Se pare că au făcut singurul lucru posibil. Au încercat să împiedice invazia, astfel încât să nu se afle că au băgat banii în buzunarele proprii.
Și pare să fi făcut acest lucru prin dezvăluirea unor informații omologilor lor occidentali, în speranța că, odată ce Putin vedea că planul de invazie este descoperit, va renunța. De aici și cunoștințele detaliate pe care Marea Britanie și Statele Unite le aveau despre ceea ce avea să urmeze.
Invazia a fost declanșată
Aceeași problemă structurală a continuat să o afecteze – și anume că, în statele autoritare, oamenii le spun șefilor ce vor să audă. Așa că acum a ieșit la iveală că mare parte din banii rezervați pentru modernizarea armatei ruse au fost deviați, ajungând în conturi bancare private. Tancurille nu aveau piese de schimb. Sistemele de arme au eșuat. Dar, din nou, nimeni nu a vrut să fie purtător de vești proaste.
Asta ne aduce la un adevăr contraintuitiv. Democrațiile, fie ele și decadente și trecute prin războaie culturale, se dovedesc adesea a fi mai bune în luptă decât dictaturile brutale. Și nu pentru că oamenii din aceste țări sunt mai curajoși sau mai virtuoși, ci pentru că au sisteme care permit o mai mare transparență și o corectare mai rapidă a erorilor.
Unii admiratorii occidentali ai lui Putin apreciau faptul că este un lider „puternic”. Politicieni europeni de extremă-dreapta, precum Marine Le Pen și Matteo Salvini, dar și lideri din SUA, erau încântați de modul în care și-a eliminat adversarii și de încălcarea drepturilor homosexualilor de către regimul Putin.
Acum, se dovedește că, deși slujitorii lui erau puternici când ucideau în fața casei jurnaliste sau călcau în picioare demonstranți pașnici, pe câmpul de luptă sunt făcuți una cu pământul!