Vladimir Putin e în stare de șoc! Gerhard Schröder, un apropiat al liderului de la Kremlin, a informat consiliul de administrație al Rosneft că nu-și mai poate prelungi mandatul. Astfel, acesta a luat hotărârea de a demisiona din conducerea gigantului rus.
Este cutremur total la Moscova: Gerhard Schröder a plecat din fruntea Rosneft
Trebuie menționat că demisia a venit după ce fostul cancelar german a fost criticat intens în Germania și în restul Europei, deoarece a rămas lângă Vladimir Putin după pornirea războiului din Ucraina.
Camera inferioară a parlamentului din Germania i-a retras ieri lui Gerhard Schröder toate privilegiile de care se bucura din poziția de fost cancelar, în contextul în care a refuzat să rupă legăturile cu președintele rus și să condamne invazia.
Simultan, compatriotul acestuia, omul de afaceri Matthias Warnig, a demisionat la rândul său din consiliul de administraţie. Imediat după plecare din funcții, Rosneft a reacționat și a transmis un mesaj pentru cei doi.
„Înţelegem deciziile lor şi le mulţumim în continuare pentru sprijin”, au transmis cei de la Rosneft.
Este o consecință a comportamentului de care a dat dovadă fostul cancelar
„Grupurile parlamentare ale coaliţiei au decis asupra consecinţelor comportamentului fostului cancelar şi lobbyist Gerhard Schröder în faţa invaziei ruse în Ucraina”, a anunţat comisia pentru buget din Bundestag, camera inferioară a parlamentului german.
Astfel, Schroeder îşi va pierde biroul care îi era pus la dispoziţie şi personalul aferent, însă îşi va păstra protecţia personală din partea poliţiei şi pensia sa de fost cancelar federal.
Amintim că Gerhard Schröder a fost cancelar din 1998 până în 2005, fiind ultimul social-democrat din fruntea guvernului înaintea lui Olaf Scholz. Ulterior a lucrat pentru companiile Nord Stream, Gazprom şi Rosneft, printre altele. Conducerea SPD i-a cerut să demisioneze din partid şi au existat, de asemenea, cereri pentru excluderea sa.
Este considerat un apropiat al lui Vladimir Putin
Totodată, Schroeder este considerat un apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin, care a acţionat ca lobbyist pentru interesele Moscovei şi a făcut parte din conducerile mai multor companii ruse, după încetarea mandatului său de cancelar (1998 – 2005).