Profesorul Radu Carp, expert în ceea ce privește spațiul fost sovietic, a vorbit despre obsesia lui Vladimir Putin. Acesta spune că liderul de la Kremlin este obsedat de sfârșitul violent al liderului libian Muammar Gaddafi.
Revolta Wagner a agitat apele la Kremlin
După rebeliunea Wagner, amenințarea imediată la adresa lui Vladimir Putin a fost rapid eliminată, odată ce președintele belarus Alexander Lukașenko a intermediat un acord între Kremlin și Prigojin. Liderul grupului mercenar a ordonat retragerea oamenilor săi și, aparent, a fost de acord să se mute în Belarus în exil.
Cu toate acestea, experții consideră că această rebeliune de scurtă durată a scos în evidență slăbiciunea și incapacitatea lui Putin de a gestiona conflictele dintre diferitele facțiuni de putere din regimul său.
La trei săptămâni după rebeliune, există încă multe întrebări fără răspuns. Impactul acestei revolte asupra controlului ferm al lui Putin asupra Rusiei și capacitatea sa de a-și recăpăta autoritatea deținută timp de peste două decenii sunt doar o parte dintre acestea.
Obsesia lui Vladimir Putin
În acest context, reputatul profesor Radu Carp a atras atenția cu privire la obsesia pe care o are Vladimir Putin față de sfârșitul violent al liderului libian Muammar Gaddafi. Profesorul precizează că și-a pus întrebarea de ce e Putin nu e obsedat de moartea lui Sadam Hussein, fostul dictator irakian, dar este preocupat de Gaddafi.
Ambii dictatori au condus un regim criminal, profund corupt, au tras în propria populație, au săvârșit crime abominabile și au sfârșit înlăturați de la putere.
„Vladimir Putin nu are un succesor vizibil, o persoană care să îi garanteze integritatea fizică. Vladimir Putin are o temere față de propria integritate fizică. El e obsedat de exemplu de sfârșitul lui Muammar Gaddafi care a fost unul violent. Dar mi-am pus următoarea întrebare: De ce nu e obsedat de sfârșitul lui Saddam Hussein?
E obsedat de sfârșitul lui Gaddafi pentru că a fost o combinație între informații pe plan extern și oameni simpli care s-au revoltat și i-au cauzat moartea. De acest lucru se teme Vladimir Putin. Nu de o operațiune de tip Prigojin pe care o poate reprima cu aparatul de forță pe care îl deține.
Dar se teme de o conjunctură în care ar exista o revoltă a oamenilor simpli cuplată cu o intervenție din exterior. Un scenariu total improbabil, dar acest lucru arată cât de obsedat de propria personalitate e Vladimir Putin”, a explicat profesorul Radu Carp, potrivit DefenseRomania.