Decizie drastică luată de Comisia Europeană. Având în vedere faptul că Vladimir Putin nu vrea să oprească războiul din Ucraina, Executivul comunitar a decis suspendarea cooperării cu Rusia, dar și cu aliatul acesteia, Belarus, în cadrul programelor de cooperare transfrontalieră ale Instrumentului european de vecinătate, precum și în cadrul programului Interreg pentru regiunea Mării Baltice.
Sursa citată menționează că decizia vine în urma agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei și în conformitate cu decizia Comisiei de a pune în aplicare integral toate măsurile restrictive ale UE.
În ceea ce privește efectele noii hotărâri, printre altele, aceasta înseamnă și că nu se vor mai efectua plăți către Rusia sau Belarus. Referitor la intrarea în vigoare a noii măsuri, potrivit CE, suspendarea are efect imediat pentru cele nouă programe de cooperare transfrontalieră din cadrul IEV la care participă Rusia și Belarus și pentru programul transnațional Interreg pentru regiunea Mării Baltice în perioada de programare 2014-2020.
De menționat este faptul că, finanțarea totală din partea UE pentru cele opt programe de cooperare cu Rusia este de 178 de milioane EUR, în timp ce finanțarea totală din partea UE pentru cele două programe de cooperare cu Belarus se ridică la 257 de milioane EUR.
Normele privind CTF IEV prevăd suspendarea cooperării cu țările terțe în cazul încălcării dreptului internațional, a drepturilor omului, a principiilor democratice și a statului de drept, precizează CE.
Ce nu vor mai avea voie să facă Belarusul și Rusia
În același timp, documentul mai prevede și suspendarea cooperării cu ambele țări în cadrul programelor din noua perioadă de programare 2021-2027.
Comisarul pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira, a oferit o serie de declarații în acest sens. Aceasta susține că decizia luată de Vladimir Putin, referitoare la atacul Ucrainei este o ” încălcare flagrantă a Cartei ONU, a dreptului internațional și a ordinii bazate pe norme”.
Ea a mai adăugat că decizi luată de CE este o modalitate concretă de exprimare a solidarității UE cu poporul ucrainean.
„Agresiunea militară din partea Rusiei este o încălcare flagrantă a Cartei ONU, a dreptului internațional și a ordinii bazate pe norme. Suspendarea tuturor programelor și plăților transfrontaliere și transnaționale destinate Rusiei și Belarusului și, în paralel, consolidarea sprijinului acordat Ucrainei reprezintă o modalitate concretă de exprimare a solidarității europene cu poporul ucrainean prin intermediul politicii de coeziune”, a spus oficialul.
Pe lângă sancțiunle impuse până acum Rusiei, Comisia Europeană mai analizează în regim de urgență posibilitățile juridice și operaționale de consolidare a programelor de cooperare transfrontalieră existente între țările UE (Polonia, Ungaria, România, Slovacia) și Ucraina, precum și participarea Ucrainei la Programul CTF IEV privind bazinul Mării Negre sau la Programul transnațional Interreg pentru regiunea Dunării.