Vladimir Putin a ordonat invazia Ucrainei joi dimineață, iar în ciuda eforturilor făcute de SUA și de Europa pentru a-l opri, nimic nu s-a întâmplat. Acum, președintele Rusiei va primi o lovitură puternică care l-ar putea distruge.
Intervenția militară rusească din Ucraina nu va rămâne neplătită. Potrivit CNN, SUA au anunțat vineri seară că va impune un set de sancțiuni aspre împotriva președintelui Vladimir Putin.
Totodată, sursa citată precizează că și ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, va fi sancționat. În aceeași categorie intră și echipa prezidențială rusă pentru siguranța națională.
„Statele Unite se alătură Uniunii Europene şi îi sancţionează pe Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, pe ministrul de Externe, Serghei Lavrov, şi pe membrii echipei prezidenţiale ruse pentru siguranţă naţională”, a declarat Jen Psaki, purtătoarea de cuvânt a Preşedinţiei SUA.
Spre deosebire de sancțiunile impuse de Uniunea Europeană, care vizează doar activele lui Vladimir Putin şi lui Serghei Lavrov, Jen Psaki a precizat măsurile Washingtonului vor bloca activele şi vor conţine interdicţii de călătorie.
La rândul său, preşedintele Statelor Unite, Jos Biden, a anunţat, joi seară, impunerea de sancţiuni „severe” împotriva Rusiei. „Putin este agresorul. Putin a ales acest război, iar, acum, el şi ţara sa vor suporta consecinţele”, a afirmat Joseph Biden.
Ce sancțiuni a impus UE Rusiei
Sancțiunile drastice anunțate de SUA vin la câteva ore după ce Uniunea Europeană a decis sancțiuni mult mai „dure” împotriva președintelui rus Vladimir Putin și a ministrului său de Externe, Serghei Lavrov.
Mai exact, UE a pregătit un pachet de sancțiuni economico-financiare, dar și împotriva celor responsabili pentru aceste fapte groaznice împotriva oamenilor din Ucraina. Anunțul a fost făcut de șefa diplomației germane Annalena Baerbock la Bruxelles.
„Aceste sancțiuni vor ruina Rusia”, a subliniat Baerbock, vineri.
„Lovim sistemul Putin exact acolo unde trebuie lovit: nu doar economic și financiar, ci chiar în centrul lui de putere. De aceea îi sancționăm acum nu doar pe oligarhi ruși și pe numeroși deputați, ci și pe domnul președinte Putin, și pe domnul ministru de Externe Lavrov. Ambii ar fi responsabili pentru faptul că în Ucraina mor oameni nevinovați, sunt responsabili pentru călcarea în picioare a sistemului internațional”, a adăugat ea.
La rândul său, ministrul de Externe austriac Alexander Schallenberg a confirmat că noile sancţiuni îl vizează și pe Putin direct. „Reacționăm acum prin izolarea lui Putin și a sistemului său”, a declarat el la Bruxelles.
Măsurile concrete sunt înghețarea averilor lui Vladimir Putin și Lavrov din cauza atacării Ucrainei. Cei 27 de miniștrii de Externe din UE au căzut deja de acord asupra acestei măsuri. Amintim că UE adoptase deja dinainte mai multe sancțiuni împotriva Rusiei.