Președintele Vladimir Putin a dat ordinul pentru invazia Ucrainei la data de 24 februarie, iar deși se aștepta să iasă victorios câteva zile mai târziu, rezistența armatei ucrainene i-a modificat planurile complet. Totul s-ar putea schimba însă odată cu declinul său.
Un semnal de alarmă cu privire la situația în care se află Vladimir Putin vine de la generalul de brigadă Marius Crăciun. Acesta este de părere că finalul liderului de la Moscova se apropie, iar războiul din Ucraina a amplificat acest lucru. Astfel, este doar o situație de timp până când inevitabilul se va întâmpla.
Mai exact, potrivit acestuia, Putin suferă de un deficit de imagine, iar la momentul actual ”este în cădere liberă”. El a făcut referire și la scufundarea navei Moscova, dar și la pierderile înregistrate de Rusia în război, care nu erau deloc așteptate.
Putin, în cădere liberă
„Putin este într-un deficit de imagine, aş putea spune că este chiar în cădere liberă datorită atrocităților de pe front, datorită scufundării navei Moscova şi toate astea coroborate şi cu miile de soldați şi elemente de tehnică de luptă pe care le-a pierdut Rusia până acum”, a spus generalul Marius Crăciun la Antena 3.
Totodată, generalul a explicat și maniera în care Putin se adresează națiunii. Deși este complet conștient de ceea ce se întâmplă, iar îngrijorare se vede închis săi, acesta continuă să spună că Rusia nu este înfrântă și că nu este afectată de pierderile suferite în ultimele opt săptămâni.
Masacrul din Ucraina poate fi dovedit
„Pe de altă parte, este un pic îngrijorat cred eu, el şi comandații armatei, de masacrele care s-au întâmplat, de faptul că pot fi destul de uşor dovedite. Tehnologia modernă, telefonia mobilă, convorbirile, prezenţa pot fi dovedite foarte uşor şi de acolo nu mai e decât un pas până la o viitoare arestare, măcar o introducere într-un tribunal internațional penal în domeniul ororilor acestui război”, a mai spus generalul.
Menționăm faptul că atitudinea rece a lui Vladimir Putin față de pierderile suferite pare să fie confirmată și de ultimele informații ale Kremlinului. Deși zeci de mii de soldați luptă pe front și în aceste momente, iar mulți dintre ei și-au pierdut deja viețile, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a anunțat că Vladimir Putin va participa la slujba de Paște, deci programul său anual nu a fost deloc afectat de conflictul militar.
De cealaltă parte, Ucraina ar putea renunța la slujbele de Paște din acest an, în contextul în care trupele lui Vladimir Putin nu par decise să oprească bombardamentele prea curând, iar pericolul rămâne unul destul de ridicat.